Romelia Călin

Până spre mijlocul secolului XX, alături de cânepa și piele, lâna a reprezentat mult timp unul dintre principalele materiale folosite pentru realizarea îmbrăcăminții în satele de munte. Astăzi, în zona Bran-Moieciu, tricotarea manuală a lânii sub formă de pulovere, veste, căciuli, mănuși sau șosete este un meșteșug practicat exclusiv de către femei, majoritatea în vârsta, și care își folosesc lucrul ori pentru uzul propriu ori pentru a-și crea o sursă de venit în condițiile unei pensii mici sau chiar absente.

Pentru a ajunge la firul cu care se lucrează tricotajele, lâna traveresează un proces de prelucrare prin toarcere, ce în trecut era realizat de către femei în propria gospodărie. În urma inovațiilor tehnologice, încă de la mijlocul secolului XX torsul a devenit o acțiune specializată a unor ateliere locale. Lâna se tunde de pe oi, se spală apoi cu detergent și se duce la mașinile de tors, unde este prelucrată sub forma unor fire subțiri numite drugi, ce pot fi ulterior transformate în fire mai groase numite sculeprintr-o nouă spălare adițională realizată de cele mai multe ori acasă. Apoi firele se tricotează cu ajutorul unor cârligesau ace pe baza unor modele:două pe față, două pe dos, năsturel,colaci– folosit mai ales la puloverele pentru bărbați sau frunzulițe.

Tot la mașini se și vopsește lâna. În perioada socialistă exista o vopsitorie mare la Brașov, dar marea majoritate a localnicilor își vopseau lâna în casă, cu vopsea Gallus. Până să apară pe piață vopseaua pentru uz casnic, vopsitul se realiza în casă cu vopsea naturală, obținută din diverse plante: coji de nuc pentru un maro închis, sfeclă roșie pentru roșu și foi de ceapă pentru maro.

Rodica Folea, din Peștera, una dintre localnicele care lucrează tricotaje pentru a le vinde turiștilor pe care îi cazează, descrie procedeul: “Speli lâna, o clatești bine, deci firele de lână. Poți să vopsești și lâna după ce ai spălat-o de la oaie. O vopsești și o duci așa vopsită la darac. Și atunci ți-o face numa.. ți-o prelucrează. Și îți iese culoarea respectivă. Dacă nu, iei fir de lână alb și ăla îl vopsea. Puneam un cazan cu apă, dădea apa în clocot. Eu vă spun de Gallus ca eu n-am vopsit cu foi de ceapă. Eu vă spun ce făceam cu vopseală de-asta de magazin. Deci încălzeam apă, când dadea în clocot apa luam vopseaua și o făceam cu un pic de oțet ca să nu se curgă. O frecam un pic cu oțet și pe urmă o turnam acolo. Doi pumni de sare. Și după aia luam și puneam firele de lână. Le suceam, le lăsam așa vreo 20-o juma de oră în apa aia și clocotea și pe urmă le scoteam la uscat. Dădeam cazanul jos de pe foc si o puneam la uscat. O luai, o faceai ghem și spor la treaba! Care cum aveam…”

Astăzi nu mai există mașini de tors în zonă, locuitorii care vor să-și prelucreaze lâna de pe propriile animale fiind nevoiți să se deplaseze până în zona Sibiului, unde se află cea mai apropiată mașină. Situația este cauzată și de scăderea valorii economice a lânei pentru care nu mai exista cumpărători. În prezent lâna este ori lăsată pe munte după ce este tunsă de pe animal, ori ținută în poduri în speranța unor zile mai bune când valoarea de piață îi va crește.

Situația din prezent este în contradicție cu modul în care lâna și prelucrarea ei în diverse forme era parte a vieții de zi cu zi, așa cum își amintește doamna Folea că se întampla în familia în care a crescut, la fel ca și în cam toate familiile din sat. Aveau oi, iar mama și bunica făceau haine din lâna tunsă de la acestea an de an. De la femeile cu care a copilarit a și învațat să lucreze. Cu ajutorul tricotajelor din lână pe care le realiza, doamna Folea și-a permis să își întrețină copiii la școală și la facultate, de-a lungul anilor 90 și la începutul anilor 2000, când uzina din Zărnești la care lucra a început sa aibă probleme și câștigurile familiei nu erau suficiente: “eu aveam tot copiii la școală, era cel mare la facultate și cel mic cred că dădea la liceu. […]. Pai trebuia să fac ceva să mă descurc cu copiii. Ziceam Doamne păi unul a făcut facultate, și unul să-l las să nu facă. Și ca fiecare părinte munceai așa ca să poți să te descurci. Chiar dacă stăteam eu noaptea. Pai știți cum făceam? Veneam de la uzină la 5, făceam mâncare, făceam ce mai aveam, și îmi luam acele și făceam câte un pulover, câte juma de pulover, și la un moment dat îmi era somn, da venea autocarul, știam că peste 2-3 saptamani mă duc în Ungaria cu puloverele, și îmi luam un lighean cu apă, mai îmi băgam un pic picioarele în ligheanul cu apă să mă trezesc. Și tot mai lucram. Aveam așa, îmi făceam planul, uite io în seara asta trebuie să fac atât ca să pot să mă descurc.”

Accesul la o piață de desfacere mai largă reprezintă o principală problemă pentru comercializarea tricotajelor. Turiștii veniți în zonă sunt principalii cumparatori ai tricotajelor realizate manual ce sunt vândute ori în cadrul târgurilor, ori informal în gospodariile celor care cazează turiști. Meșteșugaresele deplâng însa lipsa de interes a cumpărătorilor din târguri pentru produsele realizate manual din lână, de multe ori aceștia preferând importurile realizate cu captușeală sintetică ce  trage ochiul,chiar dacă acestora le lipsește calitatea căldurii date de lâna naturală. De altfel, Miron Zecheru, cioban din Sohodol, Bran, și fost primar al Branului, explică scăderea valorii economice a lânii prin apariția fibrelor chimice, mult mai ieftin de produs: “Cred sincer că oile nu mai au viitor, sunt gata. Pe oi le-a distrus polimerizarea. Unirea artificială a celulelor. S-au făcut firele. Când s-a făcut prima dată polimerizare, s-a făcut polistirenul, ăla, scârțitoarea aia albă. Și de acolo a decurs de s-au făcut fel de fel de fire și fibre sintetice.”

Until the middle of the 20th century, alongside hemp and leather, wool was one of the main materials used for making clothes in mountain villages. Today, in the Bran-Moieciu area, using wool for knitting sweaters, vests, hats or socks is a craft practised exclusively by women, mostly elderly. They often use this activity as a source of income in the conditions of their small or even non-existent retirement benefits.

In order to get the thread used for knitting, in the past the wool was processed through hand spinning, which was done by women in their own households. As a result of technological innovations, since the middle of the twentieth century industrial spinning took its place with specialized workshops opening in the area.

After sheep are shorn, the wool is washed using washing powder and then sent to spinning machines, where it is processed usually in the form of thin threads called drugi – which can be later made into yarns if washed once again at home. These threads are then knitted using hooks or needles based on various patterns. Dying the wool is also carried out at the spinning machines. During the socialist era there was a large dying centre in Brașov, but the vast majority of locals were dying the wool at home using Gallus dye, which was widely available on the domestic market.  However, some elders today still tell stories of their parents dying wool using various plants: walnut shells for dark brown, red beet for red and onion skins for brown.

Rodica Folea, from Peștera, one of the locals who are knitting and selling her products to the tourists she is accommodating in her guesthouse, describes the procedure of dying: “Wash the wool, then rinse it well. You can also dye the wool just after you shorn it. You dye it and you take it like this to the spinning machines. Or you can dye the threads after you get them from spinning. If you do this you put water in a cauldron to boil and when it is boiling you add the dye with a bit of vinegar and two handfuls of salt – I’m talking about Gallus now, I did not use onion skins. After that you add the wool threads and leave them for around 20-30 minutes. You take them out to rinse and dry, then make the yarn and start knitting!”

Today there are no spinning machines operating in the area, locals who still want to process their own wool having to travel up to Sibiu area, where it is located the nearest spinning machine still open. This situation is caused by a decrease in the economic value of the wool, for which there is no longer any demand. At present clipped wool is usually simply abandoned on the mountain after being shorn or sometimes stored by locals in their attics in the hope of some better days to come when the market value of the wool will increase.

The present situation is in sharp contradiction to how wool and its manufacturing used to be part and parcel of everyday life. Mrs Folea still remembers the days when knitting and processing wool were important household occupations in the village.  In her family they kept sheep, and her mother and grandmother were sewing woollen clothes every year. From the women she grew up with she learned to knit. With the help of her woollen products Mrs. Folea was able to finance her children’s education during the 90s and early 2000s when the factory in Zarnești where she used to work started having problems and the family’s earnings were not enough: “At that time my children were in school, the elder one at university, and the little one I think he was in high school. […]. Well, I had to do something, so I would help my kids. I was thinking  oh, God! I’ve sent one of them to the university and will I not be able to do the same with the other one?  And as every parent I worked as much as I could. Even if it meant not sleeping. You know how I did it? I was coming from the factory at around 5, I was cooking, cleaning, doing what I had to do in the household, then I was taking my needles and started working on a sweater. But at some point I would feel like falling sleep. I knew that in about 2 or 3 weeks the coach was coming and I had to go to Hungary to sell the sweaters. So I was taking a bowl of cold water and put my feet in it to wake me up. So I could continue to work. Because I had a plan of how many sweaters I had to make every night in order to get by.”

Access to a wider market is a major problem for selling knitwear in the area. Tourists arriving in the villages are those buying various handmade knitwear sold either in local market-fairs or informally in guesthouses. Craftsmen, however, deplore the general lack of interest in handmade wool products, often tourists-clients preferring imported products made from synthetic fabrics, in colourful tones, but which lack the natural heat of wool. Miron Zecheru, a shepherd from Sohodol and former mayor of Bran, blames the decrease in the economic value of wool on the emergence of synthetic fibres, which are much cheaper to produce: “I sincerely believe that the sheep has no economic future, it’s done. The sheep was destroyed by polymerisation. The artificial union of cells. Trough which threads were made. When polymerisation was first done, polystyrene was created, that white creaking fabric. And that was the beginning of various kinds of synthetic fibres.”