Răzvan Papasima


     ”Nu există om care să nu aibă cazan aici. Poate care mai are vreun defect, care i s-a mai defectat, dar așa nu există om să nu aibă cazan”, Tudor Cheroiu, Sohodol.

În zona Bran-Moieciu țuica ocupă un loc de cinste în portofoliul produselor tradiționale, iar acest fapt devine evident atunci când încerci un rapid recensământ al proprietarilor de cazane din zonă. În satul Sohodol, comuna Bran, tehnica preparării țuicii se transmite din generație în generație, dar ingredientul principal nu îl constituie prunele, așa cum se întâmplă cu preponderență la Sud de Carpați, în Țara Românească, ci perele sau merele, ultimele având întâietate.

Prima mențiune documentară despre existența cazanelor de fabricat băuturi alcoolice datează din 1332, notează Vintilă Mihăilescu (2018) și propune țuica drept instrument de înțelegere a etnogenezei și a istoriei naționale. La o privire sumară a  acestei practici localnicii din Bran-Moieciu, zonă de graniță între Transilvania și Țara Românească, au hibridizat materia primă specifică pălincii (pere și mere) cu termenul țuică și au dat naștere țuicii de mere și de pere sau pălincii mai slabe, nici pălincă-nici țuică, undeva la granița dintre cele două, transpunând inconștient într-un amestec de fructe distilate o întreagă istorie.

”Nu există om care să nu aibă cazan aici. Poate care mai are vreun defect, care i s-a mai defectat, dar așa nu există om să nu aibă cazan”, spune Tudor Cheroiu, din Sohodol, în timp ce prepară o țuică de mere. La mijlocul toamnei localnicii pregătesc de zor cazanele pentru a face țuică, iar o privire dincolo de porți ne relevă un întreg univers al acestei practici: bazine de fermentație, tocătoare electrice, fierbătoare, alambicuri, butoaie, căni de măsurat, sticle, pet-uri și pahare de (de)gustat.

”Bazinul este tocător de mere electric. Toc mărul, fructul și apoi bag apă de fermentație în bazin și îl las mai bine de o lună de zile și apoi îl fierb, iese țuică de măr. Facem de vreo 32 de ani așa țuica. Capacitatea fierbătorului este de 60 de litri și durează vreo 2 ore jumătate, trei ore de fierbere, dacă are fermentație completă iese cam 8-9 litre.”, povestește Tudor Cheroiu, în timp ce prezintă uneltele pe care le folosește la prepararea băuturii.

În Peștera, l-am găsit pe Gheorghe Cojanu în timp ce pregătea cazanul pentru făcut țuică, avea patru butoaie generoase în care depozitase alcoolul rezultat în urma procesului de distilare.

”Toata lumea face, nu numai eu fac. Deci toți aicea în sat face. Asta e toată treaba. Trebuite învățat românul să mănânce natural, să nu mai bea și să mănânce otrăvuri. Ăsta, primul butoi e prună galbenă, numa prună galbenă. Și astea trei de-o mie e mere cu pere. Și-aicea e pruna roșie, tot ce se vede jos. Mere cu pere am amestecat, da prună nu o amestec, că pruna iese mult mai tare țuica”, spune Gheorghe Cojanu.

Evident, combinația de alcool rezultată din mere și/sau pere, care pare a fi specifică zonei Branului, este și un rezultat al constrângerilor geo-climatice ale zonei. Livezile de meri și peri sunt mai des întâlnite decât cele de pruni și pentru că au o productivitate mai mare în condițiile date, decât alte soiuri de pomi fructiferi, iar localnicii au folosit ce au avut la îndemână pentru a-și procura licorile. Totuși, faptul că nu au optat pentru o băutură ”mai tare”, adică pentru o concentrație de alcool mai ridicată, care ar fi echivalat cu transformarea băuturii respective în palincă, ci au preferat să îi atribuie caracteristicile țuicii, arată că influența de la Sud de Carpați a fost mult mai puternică. Dacă aria culturală a țuicii se împarte în două, Nordul Palincii și Sudul Țuicii, după cum afirma Vintilă Mihăilescu (2018), atunci țuico-palinca brănenilor poate fi văzută și ca un ”bun de gândit” pentru a înțelege modul în care cele două Românii au modelat practicile și felul de a fi al localnicilor din zona Bran-Moieciu.


Vintilă Mihăilescu (2018) Etnogeneză și țuică, Editura Polirom.

Leave a Reply