Răzvan Papasima
Probabil, puțini sunt aceia care ar putea să afirme că Răvășitul oilor nu este o sărbătoare ”tradițională” specifică pentru zona Branului. Totuși, ceea ce astăzi cunoaștem ca fiind ”tradiționalul răvășit al oilor” nu mai are foarte multe elemente în comun cu ceea ce era în urmă cu… doar câteva decenii. În primul rând, răvășitul oilor reprezenta în calendarul pastoral întoarcerea oilor în sat, la finalul lunii septembrie, după perioada de vărat și distribuirea lor către proprietari. De aici și termenul de răvășit, cu sensul de împrăștiat, dar și de (ne)rânduială, care marchează finalul perioadei în care animalele, (vite și ovine) se află în grija, rânduiala și sub răspunderea directă a stăpânului de munte ales de obște sau de proprietarii de animale. În al doilea rând, răvășitul nu mai are loc la finalul lunii septembrie, în prezent proprietarii de animale preferând să țină animalele până în apropierea iernii la stâne. Astfel, în prezent, împărțirea ”pe la case” a oilor are loc mai aproape de finalul lunii noiembrie sau chiar la începutul lunii decembrie, din cauza faptului că proprietarii preferă să țină cât mai mult timp animalele departe de gospodărie, în zone unde ar putea găsi mai multă hrană.
”Primăvara e dusul oilor la munte, în jur de 1 mai, în funcție de timpul probabil. Și la fel tot în funcție de timpul probabil, le dădeau oile cotețarilor acasă. Acuma le lasă toți și de tomnat, plătește 1 milion de oaie și le lasă acolo, nu le mai ia. Înainte le lua. Fiecare familie avea copii mai mulți și și le păzea pe terenul lui. Trimitea copilul cu oile – așa se zicea înainte “doi la oi, doi la boi, doi cu tata la cimpoi. În felul acesta – așa se făcea răvășitul”, povestește Miron Zecheru, din Sohodol.
De asemenea, potrivit spuselor lui Miron Zecheru, din Sohodol, cioban cunoscut în zona Bran, răvășitul era mai degrabă un moment de tensiuni și calcule economice, decât un moment festiv, cum este înțeles astăzi.
”Acuma vedeai: câte ți-a mâncat lupul, câte a tăiat ciobanii, se mai certau, se mai băteau, se mai împăcau, se mai nu-știu-ce. Asta era situația. Și asta înseamnă ră-vă-șit, că le împărțea. Care avea mai multe – din ăștia, șefii de stână – pleca cu ele la iernat undeva, se ducea la câmp sau în baltă chiar, se duceau cu ele, iar oamenii de rând, cotețarii ăștia, ce mai, are 3 oi, le mai dă și pe alea în baltă, le mai ia Dunărea, a rămas și fără ele”.
Ceea ce astăzi cunoaștem ca fiind sărbătoarea Răvășitul oilor este o invenție mai nouă, apărută după 1989, în care împărțirea oilor și vitelor către proprietari trece în plan secund, iar prim-plan-ul este luat de diverse activități comerciale, care au luat o amploare tot mai mare o dată cu marketizarea acestei practici.
”Nu era ca acum. Cu traditii si nu stiu ce. Venea acasa ciobanii cu oiile. Tot așa, făceau o masă, tot cu carne de oaie, cu bulz, cum se face. Venea lumea, își lua oile și pleca cu ele acasă. Așa era răvășitul atunci, nu era tam-tam-ul ăsta de la noi”, concluzionează o localnică din Șimon.
