Răzvan Papasima
Brânza, cașul sau pastrama sunt doar câteva dintre cuvintele care definesc zona Bran-Moieciu, dar se bucură, probabil, de cea mai mare popularitate. Alături de creșterea animalelor, ovine sau bovine, localnicii sunt preocupați în mare măsură, de apicultură sau de pomicultură, activități mai degrabă lipsite de atractivitate pentru marketing, dar menite să diversifice spațiul de manevră economică acolo unde natura impune constrângeri. Toamna, perioadă a recoltelor și a pregătirilor pentru iarnă, oferă imaginea unei lumi animate de graba culegerii roadelor. Timpul și clima sunt impredictibile la munte. Primul pare că se sfârșește pentru totdeauna în astfel de zile de roboteală, iar ultima devine capricioasă, schimbătoare și subversivă, gata oricând să răstoarne rânduiala. Așa se face că am ajuns în Sohodol în ceea ce s-ar putea numi Crăciunul mărului, și nu pentru că decembrie ar fi sosit pe nesimțite, ci pentru că în miez de octombrie înghețul, ninsoarea și vântul au golit merii de frunze relevându-le fructele roșii, o mare de globuri plutind aiuritor printre crengile goale. Imaginea livezilor astfel împodobite sau, mai bine zis, dezvelite, care urcă dealurile în căutarea ”muchiei”, reprezintă cu siguranță o invitație.
Așa l-am găsit pe unul dintre frații Cheroiu, din Sohodol, urcat cu scara într-un măr și manevrând un lemn de care avea legat un săculeț. ”Ăsta e lup”, ne spune după ce încercăm să aflăm ce este acea ciudățenie pe care o mânuiește cu atâta iscusință. Lupul în acest caz este un dispozitiv care mușcă merele din pom, adică le agață și le culege într-un săculeț. Pe cât de simplu, pe atât de eficient, Ioan Cheroiu este convins că într-o zi două va reuși să culeagă toată livada, fiindcă altfel vine înghețul și-i strică recolta. Și are peste 150 de pomi, mere de Voinești unii plantați de tatăl său, cumpărați de la niște sași din Prejmer, iar soiurile variază de Mere de Voinești, la Ionatan. Pentru că au recoltă mare de mere uneori vând surplusul, de cele mai multe ori pe nimica toată, iar merele din Sohodol iau drumul Europei. ”Mai vin, vin intermediari, iau de la oameni merele și le trimit în Polonia din ce am auzit. Luați un măr de gustați, dar spălați-l înainte. E bun, dar e negru. E negru de la poluare, se pune negreală pe el. De la mașini, poluare… Înainte nu era, e așa de câțiva ani și parcă tot mai rău”, ne îmbie Tudor Cheroiu, fratele cel mic și tot el ne explică din ce cauză livezile arată așa… magice: ”E de la mană. Mană, adică ploaie rece cu soare. Atacă copacii, de fapt tot atacă… și rămân așa goi, rămâne de fapt numai fructul”.
Parcă aș zice că dincolo de poluarea merilor aici e, poate, și multă poluare simbolică. În ultimii ani de când turiștii au luat cu asalt zona Branului, pentru unii localnici poate e mai bine, dar pentru alții nu s-a schimbat nimic din punct de vedere economic. E doar mai multă agitație și gălăgie, și mai mult dezinteres. Poluare.
În Peștera, Cornel Giurgiu ne-a dezvăluit că secretul unei livezi productive se află în poziționarea acestea: să fie așezată în fața soarelui. Expusă la soare de la asfințit până la apus.
Indiferent de modul în care este așezată livada, producția de mere are regulile ei stricte, iar Cornel ne dezvăluie aceste secrete: Păi depinde, acuma sunt mere mai puține, vedeți? Ăla are foarte puține, ăsta n-are deloc, ăsta are ceva mai multe. Depinde de producție. Anul trecut au fost mai multe, acuma văd că anul ăsta mai puține. De-asta zic că unii fac un an, pe urmă un an pauză.
De asemenea, pentru că mărul ca să reziste peste iarnă trebuie să fie cules cu mâna, altfel poți risca să nu te alegi cu mare lucru, tocmai din acest motiv, fructele căzute din copaci sunt depozitate separat și puse la fermentat, ele asigurând materia primă pentru prepararea distilatelor. Nu se scutură, că se burdușesc și se strică mai repede. Acuma după ce a dat bruma, le putem culege. Le culegem cu mâna, care le pui să stea pentru iarnă, care stă mai mult. Care e, se mai scutură, le mai adunăm așa și le mai tocăm, le mai astea. Da’ câte să și bagi să mănânci?, spune Cornel.
În Măgura, Ion Pepene se pregătește cu soția de demararea procesului de conservare a merelor în diverse moduri: compot, gem și … țuică. Acestea nu sunt însă folosite imediat după culegere, ele sunt puse la uscat pe o masă, afară, într-un foișor. Le punem așa, pe ceva, ca să se usuce un picuț. Ion Pepene are două soiuri de meri, ionatane și… de pepene. Așa le zice, sămânță de pepene, așa le zice, zemoase și foarte bune, dulci, bune, ne lămurește cu mândrie acesta.
