??

??

Romelia Călin


Ce este considerat astăzi costumul tradițional zonei Bran-Moieciu are multe elemente în comun cu porturile populare din zonele învecinate, este bazat pe îmbracămintea sătească specifică sfârșitul secolului XIX – începutului secolului XX și este într-o bună măsură și un produs al etnografiilor din perioada interbelică.

La femei, costumul se compune din ie și fotă, prinse la mijloc cu un brâu. Fota, considerată atât de localnici, cât și de etnografi ca specifică regiunii Branului, este largă, cu doua pulpene ce se petreceau una peste altași cu spatele negru și creț.  Fota era facută din lână, mai ales în timpul iernii, sau din alte materiale, cum ar fi arniciul– un tip de bumbac răsucit, și cusută cu mătase, de obicei în culori cum ar fi  alb, galben și roșu, mai ales pe partea care se purta la suprafață. În funcție de anotimp peste ie se îmbrăca o vestă din stofă groasă numită leibarică. Pe cap se purtau ștergare de pânză, în zilele obișnuite, sau de borangic de sărbători. Costumul bărbătesc este compus din cioareci, un fel de pantaloni albi din lână și fără buzunare, cămașă strânsă la mijloc cu un brâu de piele numit șerparși, în funcție de anotimp, leibărică sau zechioi– o haină groasă din stofă. Culorile și modelele broderiilor sunt însă extrem de variate ținînd foarte mult și de preferința personală. La ii culorile broderiilor considerate specifice pot fi lucrate în vișiniu, roșu, negru, albastru sau în combinații de culori: vișiniu cu roșu, negru cu roșu, maro cu galben, kaki cu auriu, negru cu alb. Modelele sunt variate și ele, atât florale cât și geometrice. În trecut iile se făceau în casă de către femei cu materiale produse în gospodăria proprie. Pânza era țesută la război, din cînepă sau in, apoi cusută de mînă cu acul în diverse modele. Însă cu timpul materialele folosite s-au diversificat apărând bumbacul, borangicul, firul metalic, mătasea. În perioada comunistă realizarea costumelor populare a devenit o activitate specializată a cooperativelor meșteșugărești.

Aurelia Iosif, din Poarta, nu a purtat ea însăși prea des costum popular, dar își amintește cu nostalgie și afecțiune mai ales costumele părinților. În primul rând pe cel de mireasă, al mamei, ce data din anii ’40: “de mireasă cel mai mult pe gaben se facea. Mama mea a avut un costum de mireasa, ia cu galben, si peste cusătura aia cu mătase se puneau niște fluturași ziceam noi… ca niște paiete. Dar mici, mărunte, mărunte, și erau foarte cusute, foarte încărcate. […] Și paietele alea fiecare era cusută, că noi când eram mici, mici ne omoram să furăm paiete de pe mânecile astea.” “La bărbați erau cioareci albi, sau pantaloni drepți” povestește doamna Iosif . “Se făceau dintr-o dimie, o stofă de lână albă. Alb de-ăsta natural, nu alb de-ți ia ochii. Și se făceau drepți și deasupra aveau o cămașă, aici în spate încrețită, în față dreaptă, pe jos lucrată ori cusută cu râuri de-alea…noi așa ziceam cusută cu râuri. […] Cu modele, cusută cu acul cu modele mici. Sau făcută cu broderie spartă și cusută broderia aia peste…așa… nu era mult, era așa o bucățică. Și cusută aicea pe piept. Aicea tot așa se lega cu șnur, sau se încheia până aicea și avea șnur și un guler pătrat.”  Doamna Iosif  își amintește râzând că dura aprope o zi întreagă să calce asemenea cămăși datorită faldurilor pe care le aveau la spate.

Ana Colțea,  de 96 de ani din Măgura, își amintește, pe de altă parte, cum pe lângă  festivitățile organizate de sărbători, cum erau balurile unde se mergea la joc în sat, sau nunțile, unde a mers îmbrăcată în costum popular, în anii ’30, cînd era elevă,  copiii mergeau la școală îmbrăcați în ceea ce se numea atunci portul național: “ne-am dus și la școală așa.. îmbrăcate național ne duceam, că așa era portul atunci”. Astăzi doar copiii la serbări sau membrii ansamblurilor de muzică și dans folcloric mai îmbracă portul popular. Marea majoritate a localnicilor și-au vîndut sau și-au dat costumele, deoarece spun că oricum nu mai au unde să le îmbrace.

Nicoleta Scânteie, din satul Peștera, și-a trimis ambii copii să învețe dansuri și cântece populare, una dintre puținele activități extra-curiculare la îndemâna în satele din zonă. Costumele populare cusute în anii ’70-’80 de către mama dânsei, o artizană locală specializată în cusutul iilor și al costumelor,  au fost păstrate în primul rând din necesitate, ca îmbrăcăminte de scenă pentru copii.  Acestea sunt cusute manual, pe pânză cumpărată din comerț, dar cu modele despre care Nicoleta Scânteie spune că sunt specifice zonei: trandafirul cu frunză realizat cu paiete galbene și aurii.  Doamna Scânteie subliniază că acestea sunt modele noi, dar totuși lucrate tradițional. Odată cu revalorizarea costumului popular prin comercializarea sa în cadrul dezvoltării turistice a zonei, doamna Scânteie a devenit conștientă de valuarea de patrimoniu a costumelor sale, mai ales în contradicție cu ceea ce există de vînzare pe piață, în târgul din centrul Branului, unde ii produse de cele mai multe ori industrial sunt comercializate turiștilor drept produse autentic tradiționale din zonă: “Astea mai mult de 30-35 de ani n-au. Deci nu-s vechituri. Vechituri, ce-au fost […] drept să-ți spun le-am și aruncat că n-am știut c-o să vină vremuri și se valorifică. […] Păi le-am păstrat că le-am dat la copii. Așa, dacă era după mine și n-aveam copii poate că le vindeam, c-au venit și caută. Da’ nu se merită. Că nu mai putem face. […] Și ce găsiți acuma prin magazine, să știți că-s fake-uri….Nu gasești de-astea în magazin. Găsești tot felul…că acum e și chinezariile…E și păcat să vinzi astea.”

Unii dintre localnici, cei care își amintesc cu câtă dificultate se cosea de mână o ie, deplâng moartea și devalorizarea acestui meșteșug. Emilia Puțilă, din Sohodol, a purtat ultima dată costum popular la nunțile copiilor, în urma  cu mai bine de 10-15 ani. Era atașată de costum deoarece îl cususe mama sa, iar doamna Puțilă văzuse cât de dificil este tot procesul. A hotărât, însă, să-l dea pentru că nu îi mai vedea utilitatea: “ce să fac cu ele? Să mă-ngroape cu ele?” Astăzi nimeni nu prea mai poartă costum tradițional, iar generația tânără nu este interesată de așa ceva. Preoții sunt cei care uneori mai încurajează localnicii să vină îmbrăcați la slujbe în costum național,dar mulți oricum nu le mai au. “Le mai luam, când eram mai tânără. […] Acuma nu prea se mai îmbracă. Fiecare cu rochițe, cu mai și…cu d-astălalte. Nu mai e timpul acuma să se-mbrace. Acu’ la câte-o nuntă rar mai vezi așa ceva. Și doar e popa ăsta care…așa le place să se ducă lumea îmbrăcată național. Le zice mereu. Da’ se duce? Nu. Nu se mai îmbracă. Rar. Nu le mai place. S-a lăsat portul ăla. Nu știu de ce, doar a fost frumos. Chiar frumos era. Să vezi pe cineva….[…] e de câțiva ani buni de când nu mai e. Nu știu de ce nu le mai place la tineret. E și scump. Și nu se mai prea țese, să se facă fota asta…nu mai țese bătrânele care erau odată. Și nu mai găsești mătasea asta albă.”

Radu Frunteș de la muzeul etnografic din Șirnea, unde sunt expuse mai multe tipuri de costume populare din zonă, se luptă pentru a demonstra valorea simbolică a acestor elemente de patrimoniu: “Tot ce vedeți este cusut de mâna femeilor de aici din sat. Aveau patru clase, sau șapte, nu liceu, nu facultate, nu masterate, nu doctorate, nu nimic. Un doctorat în folclor să coasă o ie! Cu acul. Ce migală! […] Și nu-i pacat să se piardă? E păcat! Dar nu lăsăm să se piardă! Cât putem ținem!”

Astăzi portul popular s-a transformat în discursul public mai degrabă într-un obiect de patrimoniu, valorizat ca reprezentativ pentru tradițiile și autenticul asociate cu satele din zona Bran-Moieciu. Însă pentru locuitorii zonei această revalorizare actuală implică și o aducere aminte cu nostalgie și afecțiune a unei perioade din copilăria lor. În plus, încurajarea transmiterii costumelor de la bunici la nepoți are potențialul de a deveni în fapt un mod de păstrare și transmitere,  nu atât a unor tradiții autentice (sau nu), cât mai ales a unei memorii de familie.

 


What is considered today as the traditional folk dress in the Bran-Moieciu area has many elements in common with the folk dresses in neighbouring areas. It is also based on the clothes in use at the end of the 19th century – the beginning of the 20th century and is to a large extent a product of folklore studies and ethnographies from the interwar period.

For women, the costume is composed of a blouse, ie, and a wrap skirt, fotă, tightly fastened with a strap called brâu. Fota, considered by both locals and ethnographers to be specific to the Bran region, is wide and has two different sides – pulpane, and a black and folded back.  Fotais made of wool, mainly during the winter, or from other fabrics such as arnici– a kind of twisted cotton. It can be sewn with silk usually in colors such as white, yellow and red, especially on that side which is worn on top of the other. Depending on the season a leibărică– a thick cloth vest – can be worn on top of the ie. A headcover made of linen was worn on usual days, or one made of silk during feasts. The men’s costume is composed of cioareci– some sort of woollen leggings, a shirt folded tightly in the middle with a leather belt called șerpar, and depending on the season, a leibărică or zeichioi – a warm cloth jacket, on top. The colours and patterns of the embroidery used on the folk costume are extremely diverse, varying a lot with personal preference. For the ieusual colours can be burgundy, red, black, blue, but combinations of colours are also typical: burgundy, black and red, brown and yellow, khaki and gold, black and white. Patterns are varied as well: both floral and geometric. In the past, women were making their own clothes with materials produced in the household. The cloth was woven in a loom, from hemp or linen, and the patterns sewn by hand. With time materials used for making this kind of clothing diversified and in the communist era manufacturing the folk dress became a specialized activity of craft cooperatives.

Aurelia Iosif, from Poarta, did not wear the folk costume herself very often, but remembers with nostalgia and affection especially the costumes of her parents. Her favourite was  her mother’s bride dress, which dates from the 1940s: “For brides we mainly used yellow patterns. My mother had this bridal costume, ia was embroidered with yellow silk, and on those silk stitches there were attached some small…butterflies we called them, something like sequins. But very small sequins. A lot of them. And when we were kids I remember how we were trying to steal those sequins from the sleeves.” “For men there were white cioareci or straight trousers” recalls Mrs. Iosif. “Cioareci. They were made of a white woollen cloth. But this kind of natural dirt white, not the kind of shiny dazzling artificial white. They had a straight cut and above men would wear a shirt, wrinkled at the back but straight in front and towards bottom sewn with some small patterns, like rivers we would call them. Or instead of the patterns they would have some embroidery. Sometimes on the chest as well. At the neck it was tied with a string or it would have buttons up to the neck and then a square collar.” Mrs. Iosif recalls amused how it took a whole day to iron such shirts because of the many folds they had at the back.

For Ana Colțea, 96, from Măgura, most memories of dressing in folk costume are connected to celebrations such as village balls or weddings. However, she also recalls how during the ’30s when she was a school girl, children went to school dressed in folk costumes, at that time called the national costume: “we went to school like that…dressed in national dress, that was the custom then.” Today this costume is very rarely worn, only by children for various festivities or by folk music and dance ensembles for various performances. The vast majority of locals have sold or simply gave away their folk costumes inherited from their parents because they say there is no place where they could still wear them anyway.

Nicoleta Scânteie, from Peștera, sent both of her children to folk dances and music classes as this is one of the few extra-curricular activities available in the area. She kept the folk costumes sewn in the ’70s and’ 80s by her mother, a local artisan working in one of the socialist cooperatives, primarily out of necessity so her children would not need to invest in buying folk dresses for their performances. The costumes are hand-sewn with patterns that Nicoleta Scânteie says are specific to the area: a rose surrounded by leaves made from yellow and gold sequins. Nicoleta emphasizes that these patterns are new models, but which are still traditionally manufactured. With the revival of popular interest in the folk costume due to the recent marketisation of traditions and to the touristic development in the area, Nicoleta Scânteie herself became aware of the heritage value that the costumes inherited from her mother have. This happened especially when she saw the costumes available on the market, such as those sold in the market-fair in the centre of Bran, which are mainly industrially made but marketed for tourists as traditional authentic products of the area: “My costumes, the ones from my mother are new […] They are not older than 30-35 years … Others that were older…to be honest I threw them away. I did not know there would come a time when they would be valuable again. And those…. I kept them, so I could give them to the children. If I did not have children I would have sold them, because they came and wanted to buy. But it’s not worth selling them, it’s a shame in fact…You cannot make anymore this kind of clothes today […] And what you find now in shops, that’s fake…that’s Chinese manufacturing.”

Some locals still remember the difficulty of sewing by hand a ie and decry the devaluation of this craft. Last time Emilia Puţila from Sohodol wore a folk costume was more than 10-15 years ago, at her daughter’s wedding. She was emotionally attached to that costume because her mother sewed it and Emilia had witnessed the whole difficulty of the process. Despite her emotional attachment she still decided to give it away because she did not see its usefulness anymore: “What should I have done with it? Should I be buried with them?” Today no one wears traditional clothing anymore, and the young generation is not interested in it. Priests are the ones who sometimes encourage locals to come to church dressed in folk costumes, but most people do not have them anymore. “I was wearing it when I was younger. […] Now people dress differently. With modern dresses… Now times are different. Well, nowadays at a wedding, you rarely see someone dressed like that. And there’s this father at the church… he likes it when people dress in national dress. He always encourages them to do it. But do they do it? Not. They don’t. Rarely. They don’t like it anymore. That way of dressing has already passed. I do not know why, for me it was beautiful. It was really nice. […] I do not know why young people don’t like to do it. It’s expensive it’s true. And there are no people left to make it….the old women who were sewing are long gone. You also cannot find that white silk anymore.”

Radu Frunteş from the ethnographic museum in Şirnea, where several types of folk costumes from the area are exhibited, is struggling to demonstrate the symbolic value of these elements of heritage: “All you can see here has been sewn by hand by the women in this village. They had four classes, or seven, no high school, no college, no masters, no doctorate, no nothing! A doctorate in folklore to sew and stitch a ie! With needles. What a meticulosity! […] Isn’t it a shame to lose it? It’s a shame! But let’s not lose this tradition! We’ll fight as long as we can!”

Today, the folk costume has turned rather into a heritage object in popular discourse, as it is valued for being representative of the traditions and authenticity associated with the villages in the Bran-Moieciu area. But for those living their everyday lives in the area this current revival also implies a personal retrieving of childhood memories. Through the passing of costumes from grandparents to grandchildren what has been preserved is not so much an authentic (or not) tradition, but especially family memories.

Leave a Reply