Magda Crăciun
Plapuma cusută manual este un obiect destinat fie uzului cotidian, fie lăzii de zestre. Pentru a o realiza, plăpumarul sau plăpumăreasa are nevoie de ață, ac, câteva kilograme de lână sau melană și două bucăți de material textil de mărime egală. Pentru fața plapumei, dacă nu și pentru dos, este utilizată o țesătură satinată, precum mătasea, damascul, satinul sau bumbacul satinat. Cantitatea de umplutură variază, pentru o plapumă care să țină de cald în iernile foarte friguroase fiind necesare cam două, trei kilograme de lână. În funcție de tehnica folosită și/sau îndemânarea celui/celei care o realizează, plapuma poate fi cusută prin întinderea materialului textil fie liber pe o suprafață plată, pe o masă sau pe jos, fie fixat pe un gherghef orizontal (ramă). Marginile plăpumii pot fi cusute de mână sau parțial la mașina de cusut, o lungime și o lățime de obicei, însă restul de cusătură este întotdeauna realizată manual. Peste bucata de material care va deveni dosul plăpumii este întins întâi un strat uniform din lână sau un material textil rigid. Urmează răsfirarea umpluturii, caiere prelucrate mecanic sau, în cazul lânii, scărmănate manual. Apoi se așează faţa plăpumii și începe coaserea dinspre margine spre interior. O modalitate de a coase presupune lucrul de-a lungul unei margini, rularea plăpumii pentru o bună fixare și uniformizare a umpluturii, repetarea operației până se ajunge la mijloc și reluarea ei de la marginea opusă. Modelele cusăturii diferă de la o persoană la alta, putând fi romburi, steluțe, pătrate, spirale sau râuri. Pentru obținerea unei suprafețe uniform decorate, sunt folosite șabloane. Șablonul este pus pe materialul textil, iar conturul său este trasat cu cretă. Liniile sale ghidează apoi cusutul, o operație solicitantă pentru corp, “o mână pe dedesupt și o mână pe deasupra”. Principala grijă este relativa potrivire a cusăturilor de pe cele două fețe ale plapumei, o potrivire mai mult intuitivă, dosul neputând fiind văzut cu ușurință dacă este întinsă liberă pe o suprafață plată sau nefiind deloc vizibil dacă este fixată pe ghergheful orizontal. Asamblarea și coaserea unei plăpumi necesită cel puțin două zile de lucru.
În satul Șimon, comuna Bran, o plăpumăreasa astăzi în vârstă de 87 de ani, Maria Obancea, a cusut o vreme îndelungată plăpumi pentru oamenii din satul ei și pentru proprietarii de pensiuni din zonă. A învățat meșteșugul acesta de mică de la o vecină, “am văzut și așa am învățat ce făcea femeia asta”, contribuind astfel la bugetul unei gospodării formate din mama și sora ei, după despărțirea părinților și mutarea lor într-o altă casă. “Necazul m-a învățat.” Boala o împiedică astăzi să mai lucreze, ultimele două comenzi fiind încă neonorate. Cerere ar mai fi, chiar dacă nu ca altă dată. “Acum nu se mai face. Nu le mai place de astea făcute. Acum cumpără din alea de-a gata, pilote!” [râde] Nu a transmis meșteșugul mai departe din aceleași motive: cererea scăzută a devalorizat meșteșugul printre generațiile noi, nimeni nemaifiind interesat să învețe astăzi cum se poate coase manual o plapumă.