??

??

Magda Crăciun


În Bran, Nina Ghinea încondeiază ouă de 45 de ani. A început să încondeieze în copilărie sub îndrumarea mamei și a bunicii, perfecționându-se treptat într-un meșteșug foarte răspândit în zonă, practicat cu multă îndemânare și vestit pentru motivele sale decorative în toată țara (în monografia lor despre această zonă, Stoica și Moraru (1981)[1] subliniază că meșteșugul este de origine străveche, pre-creștină, motivele cel mai vechi, ale soarelui, vârtelniței și pomului vieții, demonstrând legătura sa cu celebrarea echinocțiului de primavară; deși este un meșteșug răspândit în toată România, Branul este unul din centrele cu tradiție, meșteșugul dezvoltându-se mult spre sfârșitul secolului al XIX; în prima parte a secolului XX brănenii exportau ouă încondeiate în Europa de Vest și Statele Unite ale Americii; a rămas până în ziua de astăzi un meșteșug practicat  de mulți localnici, în special femei).

Încondeierea presupune lucrul cu ceară de albine, diferite culori, fie obținute din plante, fie artificiale, și condeie de diferite mărimi cu ajutorul cărora se pot trasa linii mai groase sau mai subțiri (condeiul fiind un bețișor plat de lemn, care are la un capăt o minusculă pâlnie de cupru legată cu ață de cânepă prin care se scurge ceara fierbinte). Unui singur ou îi sunt dedicate câteva ore de lucru.

De la bunică, Nina a învățat o tehnică de încondeiere pe care astăzi o descrie ca fiind “tehnica veche”: întâi golește oul de conținut, cu ajutorul unui burghiu și a unei pompițe (pe vremea bunicii, precizează ea, ouălele nu se goleau de conținut), de obicei ouă de găină și de rață; apoi spală, degresează cu oțet și usucă oul; alege modelul în funcție de mărimea oului; urmează trasarea modelului ales cu ceară de albine înnegrită prin ardere, acoperind astfel spațiile care în modelul final urmează să rămână albe; scufundă oul în vopsea galbenă lichidă, îl scoate și usucă și apoi aplică alt strat de ceară peste spațiile care vor fi galbene; în funcție de câte culori folosește pentru decorarea oului, repetă succesiunea aceasta de operații pentru fiecare culoare; regula importantă este trecerea treptată de la culori mai deschise la cele mai închise, negru fiind de obicei ultima culoare în care scufundă oul. Paleta cel mai des folosită pentru modelele tradiționale include roşu, galben, alb şi negru. Ultimele două operații sunt încălzirea oului la flacără pentru a îndepărta ceara și lăcuirea lui.

Când încondeiază ouălele folosind “tehnica nouă”, învățată în Germania, primii pași sunt identici: golește oul de conținut, apoi îl spală, degresează cu oțet și usucă; alege modelul; desenează cu ceară neagră contururile și colorează cu ceară colorată într-o paletă foarte variată în funcție de modelul ales; la final nu mai îndepărtează ceara de pe ou, ci o lăcuiește.

Nina a adăugat modele proprii repertoriului tradițional de motive geometrice, zoomorfe şi florale. O comandă primită când participa la o expoziție la Muzeul Satului din Berlin —un vizitator al muzeului i-a cerut să îl reprezinte pe ou pe porcul său Maximilian—a fost sursa de inspirație pentru ouă încondeiate cu scene din viața rurală, de la cosit, săpat și arat la îngrijirea animalelor și torsul lânii. “Atunci mi-a venit ideea <hai să fac și carul cu boi>. Așa a lucrat tata, cu carul cu boi, era muncitor forestier şi lucra la pădure. Și am avut mare succes cu carul cu boi. Am făcut de atunci sute de exemplare.” Desenele Ninei prezintă cotidianul satului, cel real în care trăiește ea și cel imaginat de ea plecând de la poveștile din familie și amintirile din copilărie.


[1] Stoica, Georgeta și Olivia Moraru (1981) Zona Etnografică Bran. București: Editura Sport-Turism.

 


In Bran, Nina Ghinea has been painting eggs for 45 years. She began to paint during her childhood under the guidance of her mother and grandmother, gradually perfecting her skills in a craft for which this area is famous all over Romania (in their monograph of this area, Stoica and Moraru (1981)[1] point out that the craft is of an ancient, pre-Christian origin, the oldest motifs, such as the sun, the reel and the tree of life, demonstrating its connection to the celebration of the spring equinox; although this craft is practiced throughout the country, Bran is a traditional center of excellence, the craft developing much towards the end of the nineteenth century; in the first part of the 20th century, Bran had been exported painted eggs in Western Europe and the United States of America; to this day it has remained a craft practiced by many locals, especially women).

The painting of eggs involves working with beeswax, colours, either plant-derived dyes or artificial dyes, and special pens of various sizes, with the help of which thicker or thinner lines can be drawn on the shell (the pen is actually a thin wood stick with a tiny copper funnel attached at one of its ends through which hot wax drips). It takes a few hours of work to delicately pain an egg.

From her grandmother, Nina learned a painting technique that she describes today as “the old technique”: first she empties the egg with a drill and a pump, usually hen and duck eggs (in her grandmother’s time, she says, the eggs were not empty of content); then she washes, cleans the egg with vinegar and dries it; she chooses the model according to the size of the egg; then she traces the contours of this model with beeswax blackened through burning, thus covering the spaces which in the final pattern are to remain white; she sinks the egg into liquid yellow paint, removes it and dries it, and then applies another layer of wax over the spaces that will later be yellow; depending on how many colours she uses to decorate the egg, she will have to repeat this sequence of operations for each colour; the important rule is the gradual passage from the lighter to the darkest colours, black being usually the last colour in which she sinks the egg. The palette most commonly used for traditional models includes red, yellow, white and black. The last two operations are the warming the egg to a flame to remove the wax and varnishing it.

When she paints the eggs using the “new technique” that she learnt in Germany, the first steps are the same: she empties the content of the egg, then she washes it, cleans it with vinegar and dries it; she chooses the model; she draws the contours with black wax and colours it with colorful wax in a wide range of nuances; at the end, she no longer removes the wax from the egg, but it polishes it.

Nina has added her own models to the traditional repertoire of geometric, zoomorphic and floral motifs. An order she received when attending an exhibition at the Berlin Village Museum – a visitor to the museum asked her to paint his pig Maximilian on the egg – inspired her to create eggs covered with scenes from rural life, from mowing, digging and animal care and the spinning of wool. “Then I had this idea, <How about painting an oxcart?> My dad worked with the oxen, he was a forest worker and worked in the woods. The model proved to be a huge success. I have done hundreds of copies since then.” Nina’s drawings present the village’s daily life, the real-life as she experiences and the imagined life, as she envisions it starting from family stories and childhood memories.

 


[1] Stoica, Georgeta și Olivia Moraru (1981) Zona Etnografică Bran. București: Editura Sport-Turism.

Leave a Reply