Magda Crăciun

În monografiile etnografice despre zona Bran-Moieciu[1], îmbrăcăminții tradiționale a ciobanilor îi este dedicată o rubrică aparte: datorită ocupației care presupunea petrecerea unui timp îndelungat în aer liber, indiferent de anotimp, ciobanii aveau în garderoba lor și alte piese vestimentare decât ce purtau în mod obișnuit bărbații din mediul lor social. Miron Zecheru[2], un cioban din Sohodol, povestește că nu până de mult era o rușine ca ciobanii să se vaite că au de îndurat vitregiile vremii. Cei care o făceau totuși erau dojeniți: “<bă, dacă nu îți place ploaia, vorbește tu să șindrilească cerul!> Cu șindrilă, cu acoperiș [râde]. Dar nu se poate șindrili cerul. Trebuie să fi pregătit.” Piesele vestimentare tradiționale specifice ciobanilor erau gluga dintr-un tip de stofă groasă numit dimie, un obiect destinat nu doar acoperirii capului ci, după nevoie, și transportarii alimentelor; și sarica, un cojoc din piele de oaie, cu părul pe exterior, lung până în pământ, fără mâneci, în care se putea dormi sub cerul liber, inclusiv în nopțile geroase de iarnă.

Aceleiași nevoi a ciobanilor de a purta haine groase îi răspunde astăzi un croitor-cojocar din Sohodol, comuna Bran. Gheorghe Puțilă oferă clienților săi pantaloni dintr-un postav gros numit dimie, special croiți pentru a fi purtați cu bocanci, o croială numită “pană” pentru a semnala îngustarea pantalonului de la genunchi în jos. Din același tip de postav confecționează veste și le căptușește cu blană de miel. În plus, Gheorghe produce, cu ajutorul mașinii de țesut, pulovere de lână și confecționează căciuli din blană de miel. Succesul acestor produse printre ciobanii din zonă este garantat de materialele naturale, grosimea și trăinicia hainelor.

Gheorghe a învățat croitorie și cojocărie ca ucenicul unui meșter din satul său și a început să lucreze pe cont propriu de la vârsta de 14 ani. De-a lungul anilor, a făcut o gamă mai largă de produse, inclusiv pantaloni pentru cizme înalte și costume bărbătești. Însă în ultimul timp s-a specializat în haine pentru cei care petrec multă vreme în aer liber, în zona aceasta ei fiind în primul rând ciobanii. “Cei care au nevoie de haine din astea, deja mă cunosc și mă caută ei”. Pentru ciobani, funcționalitatea hainelor este importantă, însă la fel de importantă este estetica lor, hainele produse de Gheorghe integrându-se într-un stil vestimentar specific ciobanilor de aici, cu croiuri, culori și materiale distinctive (vezi photo).

În zonă, pieile de miel sunt o materie primă ușor de procurat. Gheorghe le argăsește singur, ținându-le în jur de două săptămâni în contaneire unde sunt curățate natural printr-un proces de fermentare a unui amestec de sare și tărâțe. Cu pieile acestea căptușește vestele din postav. Tot din piei lucrează și căciuli, o altă piesă vestimentară mult folosită de ciobani. Le lucrează într-o tehnică descrisă de el ca fiind simplă, atât de simplă încât “oricine poate face o căciulă!”. “Se ia tiparul”, explică el, “se taie patru bucăți cu un cuțit sau cutter, pentru a nu tăia și părul și a nu lăsa cusăturile ulterioare vizibile. Apoi se trage la mașină si e gata! ”. În ultimii ani a confecționat mai ales căciuli “țărănești” (vezi photo), pentru că modelul acesta se cere în zona Branului. Gheorghe are tipare și poate confecționa la cerere și alte tipuri de căciuli, de pildă căciuli cu bordură, un model unguresc.

În mod similar, lâna este o materie primă la îndemână în această zonă. Cu o excepție, lâna neagră de la oaia țigaie: “Lână se găsește, dar nu ce îmi trebuie mie. E mai greu cu lâna asta neagră, merg din poarta în poarta pentru un kil, două de așa lână. [..] Într-un timp nu era căutată lâna și oamenii, ciobanii, le-au distrus. E și o chestie de a-ți place. Când vezi o oaie neagră între o sută de oi albe, nu dă bine.” Odată adunată, lâna este spălată manual și uscată în gospodăria lui, un procedeu asemănător spălării rufelor. O parte este dusă la ateliere mecanizate care prelucrează lâna în firele din care va țese puloverele, iar o altă parte este transformată într-un alt atelier în postav din care va confecționa vestele și pantalonii. În ambele cazuri, lâna nu este vopsită, puloverele și stofele din atelierul său păstrând culorile naturale ale lânii din care au fost confecționate, alb, gri, maro sau negru. “Eu dacă aș face ceva vopsit, aș ieși de pe piața asta! Ciobanii nu ar cumpăra așa ceva,” subliniază Gheorghe.

Miron Zecheru, care poartă haine ca cele manufacturate de Gheorghe Puțilă, confirmă ceea ce subliniază croitorul-cojocar. Un cioban petrece mult timp în aer liber, iar stofa și tricotul de lână densă, prin care apa nu trece ușor, îl protejează și îi oferă confort termic. În cazul în care hainele se udă, lâna vopsită ar crea probleme, vopseaua putând să iasă și să murdărească pielea și restul hainelor.

“Ăștia-s nemaipomeniți”, povestește Miron despre pantalonii săi din dimie:

Ăștia te plouă o zi întreagă și nu ești ud, domne’. Doar atât trebuie să ai grijă să nu te dai lângă foc. Deci să nu te pui să te usuci lângă foc. Când s-au încălzit, apa de la exterior intră înăuntru și numai decât simți izmenele ude. Da’ am zis să-i mai păstrez, am luat câte o salopetă de-asta. Ăia [arată spre salopetă] poți să-i usuci lângă foc, se usucă, dar ăștia nu. Eu cu din ăștia sunt acasă, cu din ăștia mă duc și în Râșnov, și …Nu am treabă. Dar acum nu mai poartă. A ieșit modă, oamenii umblă cu din ăia, blugi. Păi la prima ploaie picătura e întâi pe piele, după aia e pe pantalon. La mine dacă mă plouă, o oră n-am nici o problemă. O oră!

În tinerețea sa, Miron a învățat de la un cioban bătrân cât de importantă este lâna și cât de utilă purtarea unor straturi succesive de haine:

O dată eram în cizme de cauciuc și un bătrân… Să fi fost acum vreo 50 de ani, 45 de ani. Eu eram către 30 de ani. Și aveam cizme de cauciuc în picioare. Și tremuram într- o dimineață… Era o brumă și era un frig… Eram trei inși, toți în cizme de cauciuc. În alea transpiri, ești ud, și dacă era și frig….Te ia cu frig, că cizmele de cauciuc nu țin de  cald… Și moșu râdea de noi. Și noi am zis: <Da, mă nene, râzi, dar dacă trecem prin  gârlă mata cum faci? > Și zice: <hai să trecem prin gârlă și să vedem care e ud dincolo. Eu nu sunt ud dincolo> Și ne-a explicat bătrânul. El avea opinci. Și opinca… cât e de înaltă? Atât [arată câțiva centrimetri] Dar avea trei rânduri de obiele, obiele făcute din lână, groase, lucru ca lumea. Și zice: <Am trei rânduri, domnule. Trec prin gârlă, nu se udă până trec dincolo decât primul strat. Când am trecut dincolo, pe alea le dau jos. Le pun pe măgar, se usucă. Și eu rămân cu două uscate.> Obielele alea era mult mai sănătoase.

Miron poartă astfel de haine în permanență, nu doar pe munte, ci și când merge cu treabă prin satele și orașele din zonă.

 

[1] În această zonă, portul tradițional bărbătesc includea cămașa din bumbac sau cânepă, curea lată de piele (șerpar) purtată peste cămașă, haine din lână—de la pantaloni din stofă groasă (cioareci), pantaloni din stofă subțire (ițari), haină fără mâneci din postav (lăibărică de zeichi sau ilic), haină cu mâneci, fie din postav subțire (zăbun), fie din postav mai gros (zeichioaie) —, haine din piei de animale—pieptar din piele de miel, cojoc scurt cu mâneci, cojocul lung (gheba de zeichi)—, pălării din postav sau, cei mai săraci, din pâslă și căciuli din blană de miel (Ioan Moșoiu (1930) Branul și Cetatea Branului. Monografie istorică – geografică – turistică – pitorească – descriptivă. Editura Asociației Turing-Clubul României p. 39 – 41).

[2] Miron Zecheru este un cioban mai aparte, fost director al școlii din Sohodol, fost primar al Branului, un om care a reușit să combine aceste ocupații foarte diferite de-a lungul vieții sale.

 

In ethnographic monographs[1], the description of the traditional clothing includes a separate part dedicated to the shepherds. As their occupation involved spending a lot of time outdoors, regardless of the season, the shepherds’ wardrobe contained special pieces that men in their social millieu rarely, if ever, wore. Miron Zecheru[2], a shepherd from the village of Sohodol, tells that not long ago it was a shame among the shepherds to say that they had to endure the hostilities of the weather. Those who nevertheless complained were scolded: “hey, if you don’t like the rain, you put a word so that a roof would be built under the sky. A roof made of wooden shingles. That, of course, cannot be done. So one has to be prepared.” In the Moieciu-Bran region, the special pieces that allowed the shepherds to face a hostile weather were a hood made from a thick cloth called dimie, an object intended not only to cover the head, but also, if need be, to transport the food; and sarica, a long sleeveless coat made from long-haired sheepskin, good for sleeping in the open skies, including during the cold winter nights.

A tailor-cum-furrier from the village of Sohodol addressed today the shepherds’ old need to wear thick clothes. Gheorghe Puţilă offers to his clients trousers made from a thick cloth called dimie, specially cut to be worn with boots, a cut called “the feather” to signal the narrowing of the leg from the knee down. From the same type of fabric he makes vests and lines them with lamb’s fur. In addition, Gheorghe produces woolen sweaters and makes fur hats. The natural materials, their preparation according to old techniques and with natural ingredients, the thickness and the durability of the clothes guaranteed the success of these products among the shepherds in the area.

Gheorghe trained to become a tailor and a furrier from a craftsman from his village and began to work on his own at the age of 14. Over the years, he has made a wide range of products, including high boot pants and men’s suits. But lately he has specialized in clothes for those who spend a lot of time outdoors, in this area being mainly shepherds. “Those who need these clothes, already know me and they are looking for me.” For shepherds, the functionality of the garments is important, but equally important is their aesthetics, and Gheorghe’s clothes follow the clothing style specific to the shepherds, using distinctive cuts, colours and materials (see photo).

In the area, lambskins are an easily available raw material. Gheorghe tans the skins himself, keeping taking them for about two weeks in special containers where the fermentation of a mixture of salt and bran cleanses them naturally. He lines vests with these skins. In addition, he makes fur hats, using a technique he describes as simple, so simple that “anyone can make a fur hat!” “You take the pattern,” he explains, “cut four pieces of fur with a knife or cutter, careful so that you don’t cut the hair and don’t leave the stitches visible. Then you sew everything together and the fur hat is ready!”. In the recent years, he has made especially “peasant” hats (see photo), because this model is on high demand in the Bran area. Gheorghe has many patterns and can make other types of hats, such as hooded hats, a Hungarian model.

Similarly, wool is an easily available raw material in this area. With an exception, the black wool of țigaie, a local type of sheep: “Wool can be easily found here, but not what I need. It’s harder with this black wool. I’m wandering from household to household for one-two kilograms,of such wool. [..] For a while, nobody was interested in this type of wool, and the men, the shepherds, destroyed them. It’s also a matter of taste. When you see a black sheep among a hundred white sheep, it does not look so good.” Once collected, the wool is hand-washed and dried in his household, a laundry-like procedure. A part is taken to mechanized workshops that process the wool into yarns from which pullovers will be woven mechanically, and another part is transformed into another workshop into cloth from which he makes vests and trousers. In both cases, the wool is not dyed, the sweaters and fabrics in his workshop preserving the natural colors of the wool from which they were made, that is, white, gray, brown or black. “If I dye the wool, I would lose my place on this market! Shepherds don’t buy things made of dyed wool, “Gheorghe points out.

Miron Zecheru, who wears clothes like those Gheorghe Puţilă makes, confirms what the tailor-cum-furrier emphasizes. A shepherd spends a lot of time outdoors, and thick cloth and knitwear, through which the water does not pass easily, protects him and offers him thermic comfort. If the clothes get wet, dyed wool would cause problems, the colours bleeding onto the skin and the rest of the clothes. “These are wonderful,” Miron says about his cloth trousers:

It can rain on you the entire day and you’re not wet. All you have to do is to stay away from the fire. Don’t approach fire to get dry. When the trousers got warm, the water doesn’t go outside, but inside, and wets your underwear. I intend to prolong their life, so I wear this overall them. I wear such trousers all the time, no matter where I go, to the mountains or to Râșnov… People don’t wear such trousers nowadays. They wear jeans. This is the fashion nowadays. Well, the first raindrop is on your skin, the second raindrop is on your jeans. Even it pours over me for an hour, I have no problem. One hour!

In his youth, Miron learned from an old shepherd how important the wool is and how useful it is to wear successive layers of clothes:

Once I was wearing rubber boots and an old man … This happened some 50 years ago, or 45 years ago. I was in my 30s. So I was wearing rubber boots, me and two other buddies. And we were trembling one morning … Hoarfrost covered the ground and the grass it was cold … The three of us wore rubber boots. One sweats in rubber boots, they keep your feet wet and you freeze… And the old man laughed at us. And we said, <Alright, uncle, you laugh, but if we’re going to cross a brook, what will you do?> And he says, <Let’s cross the brook and see who gets wet when he reaches the other side. I for one won’t get wet. > And the old man explained to us. He wore opinci (a type of shepherd’s laced sandal). And how high is this? In addition, he wore three pairs of obiele (thick woolen socks). And he says, “I have these three layers. I cross the brook and only the first layer gets wet. I take it out after the cross. I put them on the donkey, so they’re drying up. And I have two more dry layers on my feet. Those were in fact much healthier that what people wear today.

Miron always wears such clothes, not only on the mountains when he is with the animals, but also when he wanders around the towns and villages in the area when he runs his errands.

 

[1] In this area, the traditional masculine clothing included cotton or hemp shirts, a wide leather belt (șerpar) worn over the shirt, woollen garments, from thick cloth trousers (cioareci), thin cloth trousers (ițari), sleeveless vests (lăibărică de zeichi or ilic), coats, either made of thin cloth (zăbun) or thick cloth (zeichioaie), clothes made of animals’ skin, such as vests made of lambskin, short coats, long coats (gheba de zeichi) and fur and felt hats (Ioan Moșoiu (1930) Branul și Cetatea Branului. Monografie istorică – geografică – turistică – pitorească – descriptivă. Editura Asociației Turing-Clubul României p. 39 – 41).

[2] Miron Zecheru is a unique shepherd, the former headmaster of the school in Sohodol, the former mayor of Bran, a man who succeeded to combine these very different occupations throughout his life.