??

??

Romelia Călin


Culesul de fructe din padure este  o activitate percepută de către locuitorii din zona Bran-Moieciu ca un mijloc de a diversifica ceea ce produc în gospodarie pentru uzul propriu, sau de a-și suplini veniturile atunci când ceea ce culeg este folosit în scop comercial.

Georgeta Popoiu, din Moieciu de Sus, adună zmeură, fragi, măceșe, muguri de brad și afine, sezonul de cules întinzandu-se pe câteva luni, din iulie până în septembrie sau octombrie. După cum povestește: „Ne ia 2-3 ore cu piciorul să ajungem acolo. Se poate întâmpla să găsim sau să nu găsim.” De cele mai multe ori culege fructele de pădure când merge cu animalele la păscut în Poiana Guțanu. Când ajunge în locuri unde știe că ar fi tufe se oprește și culege în funcție de ce și cât găsește, între 1 si 2-3 kilograme pe zi. Fraguțele sunt cele mai greu de adunat, de obicei nu reușește să strângă mai mult de 2-3 kilograme de fructe pe sezon. Mugurii de brad, în schimb au cea mai scurtă perioadă – se culeg la sfarșitul lunii mai-începutul lui iunie, dacă se culg mai târziu nu mai sunt buni. Cam tot ce culege prepară sub formă de siropuri, dulcețuri sau gemuri. „Facem pentru noi în casă și mai punem și la vânzare.” Gemurile le face și din cireșele și din vișinele pe care le are în curte. Prepară câte 20-30 borcane dintr-un fel, jumătate sunt oprite în gospodărie pentru consumul propriu, jumătate sunt pentru vânzare. Produsele le vinde turiștilor pe tot parcursul sezonului de cules fructe, iar prin decembrie deja se termină. Întrebată care este cel mai dificil de preparat produs doamna Popoiu răspunde: „Toate iau cam le fel de mult timp. Strânsul [fructelor de pădure] este mai greu. Unele fructe care se culeg mai ușor, se pregătesc mai greu (cum ar fi vișinele, la care durează mai mult scosul sâmburilor).  În primul rând să le faci cu multă dragoste, dacă pui suflet, ies toate”.

Laurențiu Tișcă din Moieciu de Sus povestește că de mic copil, împreuna cu ai lui, a cutreierat pădurile din împrejurimile satului, întorcandu-se din aceste expediții cu zmeură, afine, mure, bujori de munte sau muguri mici si rosii de conuri de brad, din care pe urmă se pregateau siropuri și dulcețuri. Adult fiind, a început să pună în practică cele învațate în copilarie cu scopul de a-și câștiga traiul, vânzând în perioada comunistă în piețele din Râșnov și Brașov aceste produse,  proaspete ori prelucrate în gospodaria proprie. Astăzi se ocupă în continuare cu prepararea siropurilor și a dulcețurilor din fructele de padure culese împreună cu soția, pe care le comercializează la o tonetă în fața casei sale.  Siropurile le face din zmeură, afine, conuri de brad, bujor de munte și păpădie. Cel de papadie e bun în special pentru stomac, dar și pe cel de brad sau pe cel din bujor de munte domnul Tiscă le consideră mai degrabă medicamente. Rețeta siropului e simplă: se spală, se fierb, se scurg pe urmă în tifon, se strecoară bine și se pun iarăși la fiert, a doua oară, cu zahar și cu miere, ca să iasă din ele tot mustul.

În perioada comunistă fructele de pădure se colectau instituționalizat, la butoaie, cum se spunea atunci, și totul se preda statului, după cum iși amintesc unii dintre localnici. Puteau să meargă și zeci de kilometrii dincolo de munții din jur ca să ajungă la cotele cerute de centrul de colectare.  Astăzi nu mai există o rețea de desfacere  și fiecare e nevoit să-și vândă produsele pe cont propriu. Însă, fie ca sunt din fructele culese din pădure, fie că sunt din propria grădină – unde nu se folosesc chimicale sau pesticide pentru îngrijirea pomilor și a tufelor, marele avantaj al siropurilor, dulcețurilor și gemurilor  preparate de către locuitorii din zona Bran-Moieciu este faptul că sunt naturale, produse fără conservanți, de la mama natură, după cum sublinează domnul Tișca.

Dulceața de vișine a Emiliei Puțilă din Sohodol

Se prepară un sirop din apă și zahăr. La 1 litru de apă se pune jumate de kilogram de zahăr. Se scoate sâmburele vișinelor și se dă la foc în siropul deja făcut până când se îngroașă.

Gemul de prune al Emiliei Puțilă din Sohodol

 Se curață prunele de sâmburi și se pun la foc cu foarte puțină apă, deoarece fructele își lasă zeama proprie. Se fierb de două ori. Prima dată până începe zeama să se îngroașe. A doua oară cu zahăr, timp de mai bine de-o oră, până se îngroașă bine de stă lingura dreaptă în fiertură. Se adaugă apoi puțină scorțișoară și se pune totul în borcane. Borcanele nesigilate se țin o țâră în cocotoare, adică în cuptorul sobei de teracotă, când e cald, dar după ce s-a stins focul, ca să facă o coajă deasupra și să țină mai bine, până și la doi ani. Dupa ce se scot din cuptor borcanele se închid cu capacul și se sigilează.

Dulceața de prune cu nuci din copilaria Aureliei Iosif din Poarta

Se cojesc după sâmbure. Le băga într-o zeamă. Pune var. Dar var curat. Și iese o apă deasupra. Și în apa aia se pun prunele și se decojesc. Se decojesc foarte ușor. Se scoate sâmburul cu un ac, cu un bețișor așa să-l scoți da să nu rupi pruna. Și în locul lui bagi un sâmbure de nucă de-asta proaspată cojită. Și după aia faci sirop normal cum se face și le pui acolo la fiert foarte puțin. Când e siropul aproape legat se bagă prunele astea.”

Nectarul de prune din copilaria Aurelei Iosif din Poarta

“La noi în zonă cel mai mult făceam nectar de prune. Se făcea din prune dulci, care nu se lua de pe sâmbure. Le punea într-un tuci mare la fiert. Când erau fierte le dădea prin sita aia de strecurat supa. Le făceai cu lingura până când curgea ce era acolo ca să rămână sâmburii și după aia le mai fierbeai puțin, să prindă un pic de fum, să prinda un pic de miros de afumat. Un pic, nu mult. Se punea zahăr, destul de puțin, că alea erau prune dulci. Și cam asta. Ăsta era nectarul. Cel mai des făcut la noi în zonă.”

 


The harvest of fruits from the forest is an activity perceived by the inhabitants of the Bran-Moieciu area as a means of diversifying what they produce in their households, or of supplementing their incomes, if what they collect is used for commercial purposes.

Georgeta Popoiu, from Moieciu de Sus, gathers raspberries, brandy, rosewood, fir buds and blueberries, the picking season stretching for several months, from July to September or October.  “It takes us 2-3 hours to get there. It can happen that we find something or that we don’t. Most of the time, we look for forest fruits when we take the animals grazing in Poiana Guțanu.” When they get to places where she knows that there are some fruit bushes, she stops and starts picking. Depending on her luck she might find between 1 and 2-3 kilos a day. Wild strawberries are the most difficult to harvest and usually she cannot collect more than 2 or 3 kilos per season. Fir tree buds, on the other hand, have the shortest season – they are to be harvested at the end of May – early June, as already later they are no longer good to use. Georgeta explains that with the fruits they harvest they prepare syrups, preserves and jams. “We make some for ourselves and then the rest we put on sale.” They also make jams from the cherries and sour cherries they have in their own garden. Usually they make around 20-30 jars of a kind, from which half are to be kept for their household’s consumption, while the other half is for sale.  The products are sold to tourists throughout the fruit picking season, and until December when usually the whole batch is already sold out. Asked what is the most difficult to prepare of their products Georgeta replies: “All  of them are quite laborious. Harvesting the fruits in the forest is more difficult. On the other hand, cherries for example are easier to pick, but harder to prepare as you have to remove the kernels. But if you do everything with love, if you put yourself in what you’re doing, then everything will succeed”.

Laurențiu Tișcă from Moieciu de Sus recalls that as a young child, along with his own family, they were going harvesting in the forests around the village, coming back from these expeditions with raspberries, blueberries, blackberries, fir tree buds or Rhododendron myrtifolium, a plant called locally the mountain peony. As an adult, during the communist times, he began to use the activity of berry picking in order to earn his living, selling in the markets of Râşnov and Braşov the fresh fruits he harvested. Today he is still engaged in the preparation of syrups and jams ,using the berries he himself collected together with his wife, which he then sells in a truck in front of their house. He sells syrups made of raspberries, blueberries, fir cones, mountain peonies and dandelion.  Dandelion syrup is good especially for stomach problems, but Mr Tișcă also considers that the fir tree  syrup or  the mountain peonies one can be used as natural medicine. The recipe for making the syrup is rather simple: the fruits are washed, boiled, then drained and gently squeezed and then boiled again with sugar and honey this second time in order to become mushy.

In the communist period, forest fruits were collected in an institutionalized manner, at the barrels, as people were calling the practice locally, and everything was handed over to the state. Those who undertook this kind of work could walk even tens of kilometres over the nearby mountains in order to fulfil the quotas required by the collection centre. On the contrary, today there is no outlet for selling forest fruits and those involved in this practice have to sell their products on their own. However, whether the fruits are harvested from the forest, or they are from local orchards – where no chemicals or pesticides are used, the great advantage of the syrups, jams and preserves prepared by the inhabitants of Bran-Moieciu is the fact that they are 100% natural, produced without preservatives, as gifted from mother nature, as Mr. Tișcă likes to point out.

Sour cherry preserve from Emilia Puţilă of Sohodol

First prepare a syrup of water and sugar. To one litre of water add half a kilo of sugar. Remove the kernels from the sour cherries and boil them in the already made syrup until everything thickens.

Plum jam from Emilia Puţilă of Sohodol

First, plums need to be cleaned, have their kernels removed, and then boiled with very little water because they will leave their own juice. Boil them twice. The first time until the juice begins to thicken. The second time sugar should be added, and they should be boiled for more than an hour, until everything thickens well and a spoon will stay straight in the pot. Then add a little cinnamon and put everything in jars. Put the unsealed jars in the oven when it is still hot, but turned off, until the jam gets a crust on top. This way it could keep for up to two years. After being removed from the oven, the jars should be closed with a lid and sealed.

Plums with walnuts preserve from Aurelia Iosif’s childhood in Poarta

“They would put the plums in water with clean lime, so the fruits would leave their own water.  And then, in that water plums were pruned and peeled. If you do it like this, the whole process is very easy. They would remove the kernel with a needle or a thin stick so not to tear the plum. And in its place would put a freshly peeled walnut. And then a regular syrup was made and the stuffed plums were put there to boil for a bit. When the syrup was almost gooey, it was ready.”

Plum nectar from Aurelia Iosif’s childhood in Poarta

“In our area, we mostly made plum nectar. It was made of that kind of variety of sweet plums, which were hard to have their flesh removed from the kernel. They would put them to boil in a cast-iron pot. Afterwards they would take them through the soup sieve until only the kernels and the flesh would remain at the surface. The plums would be boiled a bit more, so they would catch the smell of being smoked. Just a little, not too much. Sugar would be added not in large quantities, as those were sweet plums. And that’s about that. This was the nectar. The one most often made in our area.”

Leave a Reply