Dansuri locale

Roxana Cuciumeanu

”Eu din Moieciu vin/Sufletul să vi-l alin!”

Dansul este unul dintre cele mai expresive elemente ale identității culturale brănene. Practica dansurilor tradiționale reprezintă o formă de reproducere a identității culturale și de construcție socială a apartenenței comunitare. Prin natura lor, dansurile tradiționale nu sunt niciodată realizate individual, ci în grup, și sunt destinate comunității. În prezent, dansul tradițional nu se mai manifestă în contexte tradiționale, lipsind dimensiunea ritualică și vechile semnificații atribuite acestui element de cultură populară. Dimensiunea ritualică a fost înlocuită cu cea a spectacolului. Dansul are un caracter demonstrativ și se transformă într-o practică de consum. Funcționalitatea socială și culturală a dansului tradițional a fost înlocuită cu grija pentru forma acestuia, cu preocuparea pentru interpretarea tehnică în fața spectatorilor. Acest tip de valorizare scenică se constituie într-un mecanims eficient de patrimonializare a dansului tradițional. A ști să joci nu mai este o normă culturală, ci o opțiune individuală. Astăzi copiii nu mai învață să danseze în familie, între prieteni, ci mai ales în cadre instituționale, formale. Ansamblurile de dans sunt cel mai bun exemplu de formalizare, standardizare și uniformizare a acestei practici tradiționale.

Dansurile tradiționale renumite pentru zona Bran-Moieciu sunt Moiceanca, Chindia, Ciobănașul, Sârba și, cel mai renumit, Brâul de Bran, cu ritmul, pașii și figurile specifice. Aceste dansuri aveau un caracter ceremonial și obișnuiau să fie efectuate în cadrul ritualului de nuntă, după strigarea și strângerea darurilor de la invitați, de către vorniceii mirelui și ai miresei, când începeau hora și jocurile. Astăzi sunt practicate, pe de o parte, în cadrul a diferite evenimente sociale (nunți, botezuri, petreceri private etc), pe de altă parte, în cadrul ansamblurilor de dans prin care se încearcă prezervarea și cultivarea acestui element cultural: „Muncim cu drag și spor, încercăm să ducem tradiția mai departe, tradiția lăsată de strămoșii noștri, prin dansurile locale. Un dans local, aș putea spune, Brâul de Bran. Este un dans specific zonei noastre. […] Un alt dans împrumutat din zona Făgărașului ar fi Brâul de Făgăraș, conține mai multe figuri, să spun așa, este puțin diferit față de Brâul de Bran, și o mică paranteză, Brâul de Bran este mai greu decât Brâul de Făgăraș. Hora, și hora este specifică zonei noastre, Breaza, Ciobănașul și Chindia. Și Chindia este tot un dans din zona Branului”. (Cătălina Ioana Stănișor, Moieciu de Jos)

O descriere a celui mai renumit dans local, Brâul de Bran, din punct de vedere al succesiunii de mișcări ritmice, ne-o oferă instructoarea de dansuri populare a Ansamblului Folcloric Românașul, Cătălina Ioana Stănișor: „Brâul de Bran începe cu figura pasului de bază. Un pas de bază pe care îl ducem pe tot parcursul dansului, ulterior intrând figurile. Pasul de bază este: pe loc, un doi/ trei patru/ cinci. Breaza este: un doi/ trei patru/ cinci. Iar Brâul este: un doi /trei patru /cinci șase /șapte. Pe loc. […] Brâul de Făgăraș, de exemplu, la fel, sunt mai multe figuri, vă pot spune și denumirile, îmi este mult mai ușor decât la Bran: avem pe loc, figura pe loc, pasul pe loc, crucea, pintenul, bătaie pe călcâi și cam atât”.

O distincție importantă care există în practica dansurilor locale se referă la modurile de executare a acestora în funcție de cadrul social în care acestea au loc. Acestei distincții i se asociază o anumită tendință de fluidizare a rigorilor tradiționale de instrumentalizare a elementelor tehnice și estetice în practicarea acestor dansuri. Când dansurile sunt practicate în spațiul public (pe scenă), un anumit management al impresiei artistice este mult mai important, punându-se accent pe elemente ca prestanța, ținuta, rigoarea executării figurilor de dans. În spațiile private (ori semipublice), există o toleranță semnificativ mai mare față de improvizații în executare și de abaterea de la forma standardizată a practicării dansurilor: „Între timp s-a mai adăugat câte ceva, fiecare și-a mai stilizat, să spun așa, dansurile. Cât să iasă frumos… Pe scenă este una și vă dau un exemplu, la o nuntă dacă te duci, este altceva. Adică toată lumea dansează cum au învățat ei de mult. Pe scenă nu poți să apari așa, trebuie să fie altă prestanță, vă imaginați. Adică toată lumea dansează în toate felurile. Toată lumea cum a învățat și… piciorul mai liber. Deci, la o nuntă, piciorul e mult mai liber. Poți să te desfășori altfel. În schimb, pe scenă, trebuie să ai altă prestanță. Omul o să râdă ulterior: Uite-i și p-ăia!”

Reprezentările sociale ale dansurilor/jocurilor se distribuie de-a lungul a două paliere: pe de o parte, elemente de reprezentare a practicilor de dans actuale, în contextul pieței și al imperativelor sale reprezentaționale, pe de altă parte, elemente ale memoriei sociale a jocurilor practicate în diferite perioade istorice. În perioada comunistă, de exemplu, balurile reprezentau contextul socio-cultural în care dansurile tradiționale (versiuni mai mult sau mai puțin improvizate) erau practicate de membrii comunității. Acestea se organizau de obicei în aproprierea sărbătorilor de iarnă. Ana Colțea, din Măgura, își amintește că în tinerețea ei, în anii ’50-’60, atât duminicile, cât și la sărbători, „în dulce”, tot satul „mergea la joc” la balurile organizate la căminul cultural sau în săli special amenajate în acest scop. Iarna era sezonul balurilor, povestește și Aurelia Iosif, din Poarta: „De-abia așteptam să vină sărbătorile de iarnă că atuncea se făceau. De Anul Nou, de Crăciun, de Bobotează. Mergeam la nași și de la nași mergeam cu toții la bal. […] Era o sală de baluri și acolo se făcea… și ne strângeam toți. Unul venea cu plăcintă, altul venea cu sticle de vin. Și acolo jucau până dimineața”. Sârba, Breaza, Brâul, Ciobanașul și Hora erau jucate cel mai des. Brâul de Bran avea mai multe versiuni:  “Brâul bătrân. Brâul șapte. […] Brâul bătrân avea un pas specific cu o șchiopătură. Și brâul celălalalt erau numai pașii de brâu mai repezi” explică Aurelia Iosif. Nunțile reprezentau o altă ocazie de joc și dans: „Mai ales la nuntă, după ce se ieșea din biserică, făceam horă mare în curtea bisericii. Toată lumea se prindea în hora aia. Venea cu muzicanții la biserică și acolo toată lumea juca… hora miresei se zicea”. Aceste fragmente de memorie socială reflectă funcționalitatea socială predominantă a dansurilor în viața comunității (comunicare, sociabilitate, coeziune, întrajutorare etc).

Practica dansului tradițional este socializată astăzi în cadrul unităților de învățământ locale. Profesorii sunt promotori importanți ai acestei practici culturale, cultivând constant – în cadre instituționale – preocuparea, interesul și entuziasmul pentru transmiterea acestui element de patrimoniu cultural local. Ansamblurile de dans locale sunt relevante în acest sens. Cele mai cunoscute în zonă sunt Ansamblul Folcloric Românașul, Plaiuri Moiecene și Zestrea Branului. Ansamblul Folcloric Românașul, înființat în 2014, este coordonat de Cătălina Ioana Stănișor. Instructoarea ansamblului, la rândul ei, a învățat dansurile tradiționale în perioada școlii generale, insuflându-i-se de către profesorii ei coordonatori ideea de a duce mai departe această tradiție a dansului local: „Așa cum eu duc mai departe, așa mi-a fost insuflat și mie, la rândul meu, de către alți profesori coordonatori. Am învățat să dansez încă din școala generală, iar la rândul meu, m-am gândit că ar fi un lucru minunat să pot să duc și eu mai departe din ceea ce știu”. Din punct de vedere instituțional, ansamblul își desfășoară activitatea în cadrul primăriei comunei Moieciu de Jos și numără 50 de membri, cu vârste între 4 și 17 ani, provenind din zona Bran-Moieciu-Fundata. Procesul de selecție se realizează pe parcursul activităților în cadrul ansamblului: „Nu am făcut nicio selecție. De ce? Eu iubesc foarte mult copiii și le-am dat șansa la fiecare. Vedem, dacă pe parcurs te descurci, vei vedea și tu că te descurci, nu te descurci, o să renunți singurel și atunci o să îți dai seama că nu este pentru tine. Nu toți au ureche muzicală. Și atunci este mult mai greu să mergi mai departe cu ei”. Astfel de ansambluri constituie totodată și un agent alternativ de socializare pentru copii și adolescenți, oferindu-le cadre atractive pentru experiențele sociale pe care le implică această practică: dans, sociabilitate, mobilitate, prestigiu social etc. „Cine a fost statornic, cui i-a plăcut ceea ce face, a rămas. Nu pentru bani, nu pentru altceva. Ei sunt foarte fascinați de faptul că îi duc mereu prin diferite locații unde suntem chemați, am văzut că le place și pe scenă, chiar dacă se emoționează și efectiv le place și costumul, că dacă nu-ți place ceva, nu te îmbraci și nu apari nicăieri. Și le place să danseze. Eu le creez un climat și un mediu prietenos și plăcut, le-am spus, nu suntem la școală, nu vă cer…, constructiv, dacă vă cer, nu…  avem altă libertate și atunci îi atrag”.

Membrii ansamblului călătoresc des, participând la evenimente și manifestări cultural-artistice în cadrul cărora performează dansurile locale. Motivarea și menținerea interesului și pasiunii acestora pentru dansul tradițional nu sunt ușor de realizat, după cum mărturisește instructoarea ansamblului: „Încerc să îi duc oriunde, încerc să le dau tot ce pot, nu să le iau. Este un lucru foarte important și chiar vreau să îl spun peste tot unde merg: nu iau, vreau să dau, vreau să le ofer ceva, să-i motivez, să-i stimulez să meargă mai departe pentru că ulterior ei renunță, ei cresc, au și ei nevoile lor și atunci, dacă eu nu le dau nimic copiilor, nu o să mai vină. Prin urmare, am 50….”

Unul dintre evenimentele locale anuale la care participă acest ansamblu este „Zilele Moieciului”, organizat de obicei în perioada verii. Dansurile au loc în prezența vizitatorilor târgului, locuitori din Moieciu și alte localități. Astfel de elemente de consum cultural contribuie la creșterea gradului de cunoaștere a specificului local, funcționând ca o structură simbolică în mare parte comodificată ce reproduce mai mult sau mai puțin fidel sentimentul unității, apartenenței și coeziunii comunitare. Pentru mulți copii această experiență culturală este importantă prin aceea că le oferă contextul pentru a-și defini pozitiv propriile resurse, aspirații și așteptări. Apartenența la ansamblul de dans este o sursă importantă de prestigiu social atât pentru copii, cât și pentru familiile lor în cadrul comunității din care fac parte.

Georgeta Stoica, Olivia Moraru, Zona etnografică Bran, Editura Sport-Turism, București, 1981.

”From Moieciu I come/Your soul to comfort!”

Dance is one of the most expressive elements of the cultural identity of Bran. The practice of traditional dances is a form of reproduction of cultural identity and social construction of community affiliation. By their nature, traditional dances are never done individually, but within a group, and are always intended for the community. At present, the traditional dance is no longer manifested in traditional contexts, lacking the ritual dimension and the old meanings attributed to this element of popular culture. The ritual dimension has been replaced by that of the show. Dance has a demonstrative character and turns into a consumer practice. The social and cultural functionality of traditional dance has been replaced with the care for its form, with the preoccupation for technical interpretation in front of the spectators. This type of scenic valorization is an effective mechanism for the patrimonialization of traditional dance. Knowing to dance is no longer a cultural norm, but an individual option. Today, children no longer learn to dance in the family, between friends, but especially in formal, institutionalized settings. Dance ensembles are the best example of formalizing, standardizing and uniformizing this traditional practice.

The famous traditional dances for the Bran-Moieciu area are Moiceanca, Chindia, Ciobănaşul, Sârba and, the most famous, Brâul de Bran, with the rhythm, the steps and the specific figures. These dances were ceremonial and used to be performed during the wedding ceremony, after the gathering of gifts from the guests, by the bridegroom and the bride, when the hora and other dances began. Today they are practiced on the one hand within various social events (weddings, baptisms, private parties, etc.), on the other hand, within dance ensembles trying to preserve and cultivate this cultural element: “We work with love and richer, we try to keep the tradition further, the tradition left by our ancestors through local dances. A local dance, I could say, Brâul de Bran. It’s a dance specific to our area. […] Another borrowed dance from Făgăraş area is Brâul de Făgăraş, it contains many figures, so to speak, it is a bit different from Brâul de Bran, and a small bracket, Brâul de Bran is harder than Brâul de Făgăraș. Hora, and hora is specific to our area, Breaza, Ciobănaşul and Chindia. And Chindia is also a dance from the Bran area. ” (Cătălina Ioana Stănişor, Moieciu de Jos)

A description of the most famous local dance, Brâul de Bran, from the point of view of the succession of rhythmic movements, is given by the folk dance instructor of the Folklore Ensemble ”Românașul”, Cătălina Ioana Stănişor: “Brâul de Bran begins with the figure of the basic step. A basic step we take throughout the dance, then entering the figures. The basic step is: on the spot, one two / three four / five. Breaza is: one two / three four / five. And Brâul is: one two / three four / five six / seven. On the spot. […] Brâul de Făgăraş, for example, there are more dance figures, I can tell you the names, it is much easier for me than for Brâul de Bran: we have on the spot, figure on the spot, the step on the spot, the cross, the spur, the beating on the heels and that is all”.

An important distinction that exists in the practice of local dances relates to how they are executed according to specific social contexts. This distinction is associated with a certain tendency to fluidize the traditional rigors of instrumentalizing technical and aesthetic elements in the practice of these dances. When dancing is practiced in the public space (on the stage), a certain management of artistic impression is more important, with emphasis on elements such as the dignity, the attitude, the rigor of the performance of the dance figures. In private (or semipublic) spaces, there is a significantly greater tolerance for improvisations in execution and deviation from the standardized form of dance practice: “In the meantime, other elements have been added, each has stylized, so to speak, dances. In order to be more beautiful … There is one thing on the stage and I give you an example, at a wedding if you go, it’s different. That is, everyone dances how they have learned long time ago. On the stage you can not appear like this, it must be another greatness, you can imagine. That means everyone dances in every way. Everybody how he or she taught and … the leg is freer. Therefore, at a wedding, the foot is freer. You can do it differently. Instead, on stage, you have to have another greatness. People will laugh later: “Look at those!”

The social representations of dances are distributed along two levels: on the one hand, elements of the representation of current dance practices, in the context of the market and its representational imperatives, on the other hand, elements of the social memory of dances practiced during different historical periods. During the communism, for example, the balls represented the socio-cultural context in which traditional dances (more or less improvised versions) were practiced by community members. These were usually held in the context of winter holidays. Ana Colţea, from Măgura, remembers that during her youth in the 50s and 60s, both in the Sundays and in the winter holidays, all the village “went to dance” at the balls organized at the community center or in halls specially arranged for this purpose.

Winter was the balls season, says Aurelia Iosif from Poarta: “I could not wait for the winter holidays to come. For the New Year, for Christmas, for Bobotează. We were going to the godparents and from there we were all going to the ball. […] There was a ballroom and there was… and we were all getting together. One came with pie, the other came with wine bottles. And there they were dancing until morning”. Sârba, Breaza, Brâul, Ciobanaşul and Hora were danced most often. Brâul de Bran had several versions: “The old Brâu. Brâul  seven. […] The old Brâu had a specific step with a lame. And the other version was just the steps of Brâu, but faster”, explains Aurelia Iosif. Weddings represented another occasion for dancing: “Especially at the wedding, after going out of the church, thez waere making a big hora in the courtyard of the church. Everyone was dancing the hora. Thez came with the musicians to the church and there everyone was dancing… the bride’s hora was called”. These fragments of social memory reflect the predominant social functionality of dances in community life (communication, sociability, cohesion, mutual help etc.).

The practice of traditional dance is socialized today within local education institutions. Teachers are important promoters of this cultural practice, constantly cultivating – in institutional settings – the preoccupation, interest and enthusiasm for the transmission of this element of local cultural heritage. Local dance ensembles are relevant in this respect. The most famous in the area are the Folk Ensemble ”Românaşul”, ”Plaiuri Moiecene” and ”Zestrea Branului”. The Folk Ensemble ”Românaşul”, set up in 2014, is coordinated by Cătălina Ioana Stănişor.

The instructor of the ensemble, in turn, learned the traditional dances during the general school, inspired by her coordinating teachers to pursue the tradition of local dance: “As I continue this tradition, so I was inspired by other coordinating teachers. I learned to dance from the general school, and in my turn, I thought it would be great to be able to carry on what I know”. From an institutional point of view, the ensemble organizes its activities within Moieciu de Jos City Hall and has 50 members, aged between 4 and 17, coming from the Bran-Moieciu-Fundata area. The selection process is carried out along the activities within the ensemble: “I did not make a selection. Why? I love the kids very much and I gave a chance to every one. We will see, if you manage, you’ll see that you do, if you can not do it, you’ll give up alone and then you’ll realize it’s not for you. Not everyone is musical. And then it’s a lot harder to go with them”. Such ensembles are also an alternative socializing agent for children and adolescents, offering them attractive frames for the social experiences that this practice implies: dance, sociability, mobility, social prestige etc. “Whoever was stable, who liked what he did, remained. Not for money, not for anything else. They are very fascinated by the fact that they always go in different locations where we are called, I have seen they like it on the stage, even if they get emotional and actually like the costume, becuase if you do not like something, you do not dress and do not appear anywhere. And they like to dance. I create them a climate and a pleasant and friendly environment, I have told them, we are not at school, I do not ask … constructively, if I ask you, we do not… we have another freedom and then I attract them”.

The members of the ensemble travel frequently, participating in cultural and artistic events where they perform local dances. Motivating and maintaining their interest and passion for traditional dance is not easy to accomplish, as the ensemble instructor explains: “I try to take them anywhere, I try to give them everything I can, not to take from them. It is a very important thing and I really want to say it everywhere I go: I do not take, I want to give, I want to offer something to them, to motivate them, to stimulate them to go on because subsequently they give up, they grow up, they have their needs and then, if I do not give anything to the children, they will not come again. Therefore, I have 50…”

One of the annual local events attended by this ensemble is the “Moieciu Days”, usually organized during the summer. Dances are performed in the presence of the visitors of the fair, residents of Moieciu and other localities. Such elements of cultural consumption contribute in increasing knowledge of local specificity, functioning as a largely commodified symbolic structure that reproduces more or less faithfully the feeling of community unity, belonging and cohesion. For many children, this cultural experience is important because it gives them the context to positively define their resources, aspirations and expectations. The dance ensemble membership is an important resource of social prestige for both children and their families within the community.

Georgeta Stoica, Olivia Moraru, Bran Ethnographic Area, Sport-Turism Publishing House, Bucharest, 1981.