Răzvan Papasima
Una dintre imaginile tipice ale ruralului românesc de secol XXI este aceea a căruței trasă de cai care străbate agale șoselele satelor. Încremenită în timp, căruța și calul este pentru unii motiv de exasperare, precum în cazul conducătorilor auto, curiozitate exotică, pentru turiști, mai ales pentru cei străini, și simplu mijloc de transport din necesitate, ca în situația localnicilor posesori de astfel de atelaje. În zona Bran-Moieciu, mai ales în ultimele două decenii, plimbarea turiștilor cu căruța trasă de cai a devenit încet-încet una dintre atracțiile de vârf. Primele curse datează însă de la sfârșitul anilor 60 când în satul Șirnea turiștii străini erau aduși de la autocare cu săniile trase de cai, practica devenind cunoscută mai târziu în toată zona. De la sanie iarna, la căruță vara, nu a mai fost decât un pas, iar din boom-ul turismului din zonă, coroborat cu căutarea cu fervoare a ”autenticului”, calul și-a câștigat recunoașterea.
În Moieciu de Sus, de exemplu, se pot observa mai ales în zilele de weekend căruțe care transportă turiști de-a lungul și de-a latul satului. ”Caii sunt folosiți pentru divertismentul turiștilor, la călărie și la plimbările cu căruța”, spune un localnic din Peștera, care îmi dezvăluie și cât costă o astfel de ”aventură”: 100 de lei.
În Fundata, Ion Cojanu este mândru posesor al unei perechi de cai, dar pe care nu-i folosește la călărit pentru că nu sunt învățați. ”Bine, e mai mult mobilier acum calul, îl ții așa de aspect. (…) Nu e învățat la călărie… face niște scheme, ca la rodeo”, povestește Cojanu.
În mai multe sate din zonă am întâlnit în curțile localnicilor nu doar cai, ci și poney, ultimii, pe de o parte, mult mai căutați de turiști, iar pe de altă parte, probabil, mai buni la cărat în zonele cu pantă abruptă. ”Am luat un poney. E mai ușor de mers cu el pe deal, la odaie. Car laptele cu el”, spune Nea Mihai din Moieciu de Sus.
Caii rămân însă principalul mijloc de transport atunci când vine vorba despre activitățile economice din gospodărie, căratul fânului sau al lemnelor, mersul la animale la odaie sau la stână, dar și la pregătirea terenului primăvara pentru împrăștiat bălegarul.
”Gunoaie cărate pe terenuri, împrăștiate, apoape tot facem cu calul. Gunoaie, fânuri, toate treburile gospodărești. Și în orice caz, orice traistă din spate îți ia calul. Orice pui pe cal, te pui și tu călare pe cal și te duci la animale. Este foarte bun un animal la gospodăria omului. Îți ia traista din spinare, cum e vorba. Așa e un proverb românesc”, spune Ion Pepene.
Una dintre problemele majore cu care se confruntă crescătorii de cai din zonă este lipsa potcovarilor. ”…Asta e cea mai mare problemă în zona noastră. Nu mai există potcovari. Vine la noi, ne adunăm să fie măcar 5-6 cai, ne adunăm și vine tocmai de la Întorsura Buzăului omul, personal, să ne potcovească caii. Altfel nu merită. E costisitor. Și benzina, mașina, uzura. Măcar 5-6 cai, câți poate să facă într-o zi”, povestește Ion Pepene, din Șimon.
Crescătorii de cai cunosc diferite trucuri legate de modul în care calul trebuie potcovit pentru ca acesta să nu aibă probleme la mers, chiar și atunci când terenul pe care se deplasează este înghețat sau acoperit cu zăpadă și consideră că întreaga operațiune a potcovitului este esențială pentru sănătatea animalului.
”Îl potcovește la cald, aduce forja lui. Pune potcoava roșie să se lipească și pe urmă bate cuiele. Și contează foarte mult potcovitul la cald. Chiar dacă atinge într-o parte. Deci potcoava arsă, roșie pe unghie, vede unde nu e luat. Cam două ore jumate durează. Și costă cam 160 de lei. Sau dacă vreți să îl pună iarna cu vidia – acele pastiluțe triughiulare sau pătrate, sunt date pe potcoavă și calul poate să meargă și pe zăpadă sau pe gheață, că nu alunecă. Dar fără potcovit calul… una, îi strici unghia, și al doilea, îl termini pe el. Deci, automat vara, iarna, trebuie să fie potcovit. Deci încălțat, ca și omul”, spune Ion Pepene.
