??

??

Magda Crăciun


“Nu există cioban fără bâtă”

“La oi nu stai cu mâinile goale. Și dacă te duci după urs, și dacă te duci după lup, nu te poți duce cu mâinile goale. Ce faci? Îl apuci de coadă? Trebuie să ai bâta. Asta e pușca. Veniseră o dată unii, erau niște ofițeri, pe vremuri, o dată am avut eu întâlnirea asta, niște discuții cu ăștia. Și zicea: <dă-mi și mie puțin bățul.> Și am zis: <băi, dă-mi și tu pistolul.> Asta e pușca mea, cum să ți-l dau? Bățul și câinele nu se vinde.”

Miron Zecheru (cioban, Sohodol)

În reprezentarea sa cea mai comună, versiunea statică, ciobanul contemplă natura sprijinit în bâtă (numită și băț sau ciomag). În versiunea dinamică a acestei reprezentări, bâta este folosit ca armă de apărare împotriva celor care îl atacă, oameni sau animale. Bâtei i se pot da și alte utilizări, de la obiect pentru dirijarea animalelor la toiag folosit în timpul mersului pe un teren accidentat, de la material pe care pot fi inscripționate simboluri până la marcator de status social și profesional.

Bâtele se confecționează din lemn de corn[1], preferat pentru duritatea sa deosebită (duritatea variază însă în funcție de zona în care cresc copacii, zona muntoasă, cu condițiile sale climatice mai aspre, sporind duritatea lemnului).

O tehnică de manufacturare—folosită de un meșteșugar întâlnit la un târg din Bran—include următoarele etape, realizate în timp, relativ încet:

– alegerea unei bucăți de lemn potrivite, fără noduri (crengile cornului sunt de obicei contorsionate, așa că potrivit în cazul acesta se referă mai degrabă la evaluarea potențialului crengii de a se transforma, prin încălzire, într-un ciomag drept);

– lăsarea lemnului la uscat în aer liber sau grăbirea procesului de uscare prin pârlire sau afumare;

– decojirea;

– îndreptarea lemnului prin încălzire;

– conturarea căpătului mai gros de sus (măciuca);

– șlefuirea cu ajutorul unor instrumente diferite, briceag, rașpel, ciob de sticlă și hârtiei de șlefuit (șmirghel);

– ungerea sa cu ulei pentru protejarea și mărirea rezistenței lemnului, uleiul de transformator fiind preferat de meșteșugarul întâlnit în Bran pentru modul plăcut în care îngălbenește lemnul;

– și, ultima etapă, atașarea unei verigi de metal la partea care urmează să fie sprijinită pe pământ, pentru a preveni alunecarea în timpul mersului și tocirea lemnului.

Bâta poate fi lăsată simplă, decorată cu diferite modele sau inscripționată cu nume și date. Colecția de bâte a lui Miron Zecheru[2], un cioban de 72 de ani din satul Sohodol, comuna Bran, unele aflate în posesia sa de 30 de ani, include bâte din toate aceste categorii. Cele mai multe sunt decorate cu motive solare, florale și animale, folosite și pentru împodobirea iilor sau a ceramicii, și au fost cumpărate de-a lungul anilor din târgurile locale. Pe câteva le-a făcut chiar el, decorându-le cu briceagul în momentele sale libere.

[1] Și Ioan Moșoiu (1930), în monografia sa Branul și Cetatea Branului. Monografie istorică – geografică – turistică – pitorească – descriptivă (Editura Asociației Turing-Clubul României, p. 50), menționează lemnul de corn ca fiind cel preferat de ciobanii din zonă.

[2] Miron Zecheru este un cioban aparte, fost director al școlii din Sohodol, fost primar al Branului, un om care a reușit să combine aceste ocupații foarte diferite de-a lungul vieții sale.

 


“There is no shepherd without a stick”

“As a shepherd, your hands are never empty. And if you go after the bear, and if you go after the wolf, you cannot go with your bare hands. What are you going to do? Would you catch the animal by its tail? You need a sturdy stick. That’s like a rifle. One day some guys came, they were officers, a long time ago, I had a chat with these guys. And one said: <Could you give me your stick?> And I said: <Pal, could you give me your gun?> This is my rifle, why shall I give it to these guys? A shepherd doesn’t sell his stick and his dog”

Miron Zecheru (72 years, shepherd, Sohodol)[1]

In his most common representation, the static version, the shepherd contemplates the nature supported in his stick (also called a bat or a crook). In the dynamic version of this representation, the stick is used as a defensive weapon against attackers, be they humans or animals. The stick may also be used to direct animals, support during walks on rough terrain, as a material that can be inscribed with symbols or as a marker of social and professional status.

The sticks are made of Cornelian cherry wood[2], preferred for its hardness (however, the hardness varies depending on the area where the trees grow, a mountainous area with its harsher climatic conditions increasing the hardness of the wood).

A technique of manufacturing – used by a craftsman we met at a fair in Bran – includes the following stages, made in time, relatively slowly:

  • the choice of a suitable piece of wood without knots (the branches of the Cornelian cherry tree are usually twisted, so in this case it is rather a question of assessing the potential of the branch to be turned into a straight stick through heating)
  • leaving the wood to dry outdoors or hurrying its drying through singeing or smoking
  • peeling
  • straightening the wood through heating
  • shaping the thicker top end
  • sanding with different tools, such as knife, pocketknife, pieces of glass and sandpaper
  • smearing it with oil to protect and increase the wood’s resistance, the craftsman in Bran we talked preferring motor oil for it gave the wood a pleasant yellow colouring
  • and, lastly, attaching a metal clip to the thinner end, whose function is to prevent slipping while walking and the blunting of the wood

The stick can be simple or decorated with different patterns, names and dates. Miron Zecheru’s collection includes sticks from all these categories, some of them in its possession for 30 years. Most are decorated with solar, floral and animal motifs, the same motifs that are used to embellish garments and pottery, and have been bought over the years at local fairs. He himself made a few of them, decorating them with his pocketknife in his free moments.

 


[1] Miron Zecheru is a unique shepherd, the former headmaster of the school in Sohodol, the former mayor of Bran, a man who succeeded to combine these very different occupations throughout his life.

[2] Ioan Moșoiu (1930) mentions the same type of wood in his book Branul și Cetatea Branului. Monografie istorică – geografică – turistică – pitorească – descriptivă (Editura Asociației Turing-Clubul României, p. 50).

Leave a Reply