Roxana Cuciumeanu


Zona Bran-Moieciu este recunoscută pentru practicarea albinăritului, o ocupație importantă în economia generală a gospodăriei rurale. Structura și intensitatea acestei practici au variat în timp, dar preocuparea pentru acest tip de producție a rămas constantă: „Să știți că oamenii s-au ocupat cu creșterea albinelor aici din cele mai vechi timpuri. Îmi amintesc, de când eram mic, pe la 4-5 ani de zile. Aici, unde sunt vecinii stătea tatăl meu și avea o curte închisă și el zicea stupina, că are stupina acolo. Și mama avea albine în pod. Și tot vedeam niște muște că ies pe fereastra podului și o întreb pe mama: „Mamă, ce e cu muștele alea?” Zice : „Alea nu sunt muște, alea sunt albine”. D-aia îmi amintesc, eu am 84 de ani și îmi amintesc de la 4 ani, că și tata avea albine. Aproape la fiecare casă găseai câte 3-4 familii de albine. Se ocupau cu creșterea albinelor chiar mai mult decât acuma. Acuma sunt puțini, dar numărul albinelor este cu mult mai mare, ajung și la peste 100 de familii. Înainte țineau pentru consumul propriu”. (Viorel Zăbavă, Poarta)

Cu vreme în urmă, albinăritul se practica în stupi primitivi, confecționați din trunchiuri de copac scobite în interior, din împletituri sau din coșuri făcute din nuiele. Pentru a rezista la temperaturi scăzute și pentru a păstra căldura în interior, se împachetau cu lut sau lână. Toamna stupul era „sacrificat”: „Povestea bunica: înainte vreme, stră-străbuncii le sacrifica toamna stupul. Deci îl lua cu albine cu tot, cu miere, așa, nu erau rame și fagure, ele făceau haotic acolo, chiar haotic, pentru că, vedeți dumneavoastră, aici ce geometrie fac ele [arătând către ramă]. Și le băga într-o storcătoare, într-un tifon să zic așa, țesut de casă și îl storcea. [Din] Ceara aia făcea lumânări și se ducea bunica la biserică cu ele.” (Teofil Gârbacea, Moieciu de Sus) Cantitatea de miere produsă era relativ mică, iar principala funcție nu era aceea de consum alimentar, ci medicală, mierea fiind considerată și folosită ca medicament. O altă dimensiune a albinăritului era prelucrarea cerii pentru confecționarea lumânărilor.

Puțini dintre apicultorii din zonă mai cunosc astăzi formele tradiționale ale acestei practici agrare. Unul dintre aceștia este Teofil Gârbacea din Moieciu de Sus, reprezentantul celei de-a 7-a generații de apicultori din neamul său. Are aproape 100 de stupi pe care nu-i deplasează niciodată din zonă. Albinele sunt considerate „reginele zonei”, iar mierea produsă de acestea mai degrabă un produs cu importante proprietăți medicale decât un simplu aliment: „Albinele aici sunt regine, nu sunt stresate ca cele… le-ai dus în floarea soarelui obligat, le-ai dus la tei obligat, le-ai dus la rapiță obligat… Deci aicea ele sunt, cum să zic, răzgâiate, ca să zic așa. Deci ele aleg ce vor ele. Dumneavoastră alegeți aici zona Moieciu…, ele sunt reginele zonei. Începând de primăvara, câteva floricele, câțiva pomi fructiferi, după aia încep florile fructului de pădure. Vă dați seama! Zmeura, afinul, frag, toate fructele, mure, tot…, după care bradul. Bradul este foarte, foarte greu de prins. Ori este prea cald și n-are timp să se culeagă, ori este frig și atuncea e compromis. Deci foarte rar. Ca să știi c-ai pistil… ai băgat două zile, trei zile, miere numai de brad. Cum zicem noi: „Ce, domne, bradul face fruct, face floare?” Orice face floare. Orice floricică are floare, are… se înmulțește. Dacă ați văzut floarea de brad, cum arată, e ca o dudă mică, ca o cireașă mică așa, ca un burețel. […] Aicea este o floare, zburătoarea îi zice. Și aproape de Sf. Dumitru, în octombrie, ele aduc polen și miere de pe această floare care crește în pădure”. (Teofil Gârbacea, Moieciu de Sus)

Tipul de miere specific acestei zone este mierea de brad.  Se mai produce și miere de salcâm, dar în cantități mult mai mici, acești arbori fiind puțini în zonă. Activitățile de îngrijire și întreținere a albinelor în stupi se diferențiază de la un apicultor la altul. Sunt unii care păstrează stupii în zona montană locală și alții care deplasează familiile de albine și în alte zone ale țării. Gigi Puțilă din Sohodol obișnuiește să deplaseze anual familiile de albine pe timp de vară: „Vara le duc la Timișul de Jos, în zona aia, mă tot mut până ajung la Curtea de Argeș și pe urmă acasă, cam într-o lună de zile. Și pe urmă mă duc și vara la Dobrogea, la floarea soarelui. Chiar anul ăsta am fost într-o zonă foarte izolată, așa, în sudul Dobrogei, la granița cu Bulgaria. Am fost într-un sat de turci, lângă un sat de turci. Tare fain, așa”. Calendarul apicol de toamnă prevede o serie de activități destinate pregătirii albinelor pentru iernat: „Vreau să vă zic așa: pregătirea de iernare începe în august. Eu nu am concediu în august, cum are toată lumea. Deci luna lui august este cea mai importantă. Se pun bazele iernării, deci lucrările care se fac în august nu le mai poți face în alte…, se restrâng, se stimulează, se tratează. […] Se ajută, cum să zic, în august, trebuie pus puietul care va duce iarna. Albina de iarnă trăiește undeva 3 luni, 4 luni. Mult mai mult decât cea de vară. Și trebuie ca în stupi să intre cât mai multă populație de albine. Ăsta e un secret. Și trebuie ajutată matca ca să… […] Eu prefer să cumpăr matcă, dar tot de la cei care fertilizează natural. Deci nu din laborator. Există și chestia asta, dar nu știu cât sunt de bune acele mătci. […] Sunt aproape gata pregătite de iarnă, ar mai trebui, dacă mai vine timp cald, să mai scot rame care au miere mai puțină, să le descăpăcesc, și mierea respectivă să o duc pe ramele care vor rămâne. Ce se întâmplă? Ele cu cât sunt mai compacte, mai populate și mai restrânse, ele își fac căldură. Și nu sunt pierderi mari. Și consumul e mai mic […] Se strâng în ghem”. (Gigi Puțilă, Sohodol).

 

 

Administrarea hranei adecvate pentru perioada de iernat și aplicarea tratamentelor necesare sunt principalele activități de care depinde un bun management al stupinei: „Albinele au două mari lucruri pe care trebuie să le rezolvi. Să aibă mâncare iarna și să nu aibă păduchi. Păduchii la albine sunt așa de mici încât nu se văd cu ochiul liber. Cât bobul de nisip sunt. Și e o anumită doză de picături care se administrează ca să se omoare păduchii ăștia, dar dacă le dai prea puține e ca și cum nu le-ai da deloc, dacă le dai prea multe, le omori”. (Viorel Zăbavă, Poarta)

Referitor la procesul de extracție a mierii, un obiect material important este rama pentru stupi, în care albinele construiesc fagurii și depun mierea. Ramele oferă șablonul pentru construcția fagurilor poziționați paralel la o distanță fixă. După ce albinele umplu rama cu miere, aceasta capătă o anumită densitate, „un anumit nivel de fructoză, lactoză și zaharoză”. În această etapă, albinele „sigilează” rama sau o căpăcesc cu ceară. Această căpăceală are funcția de a conserva mierea. Stupul este prevăzut cu nişte rezerve care se numesc caturi. Acestea sunt scuturate de albine şi aduse în gospodărie unde, cu ajutorul unei instalaţii speciale, fagurii sunt descăpăciți. Cu ajutorul centrifugei (extractoare de miere prin centrifugare), se extrage mierea din faguri la temperatura de 37 de grade Celsius, apoi se strecoară și se pune în borcane.

Căpăceala fagurilor este un produs cu proprietăți medicale importante, fiind considerată „comoara stupului, hrana zeilor din antichitate, ceara tinereții” (elemente de descriere pe etichetele de pe borcanele cu miere comercializate de Teofil Gârbacea). O miere de bună calitate este mierea care se cristalizează, care se zaharisește, explică Teofil Gârbacea. Astăzi, mierea produsă de apicultorii locali este utilizată preponderent ca aliment curent. Un produs secundar rezultat din exploatarea albinelor este polenul. Acesta se produce primăvara, dar în cantități mici, după cum explică Gigi Puțilă: „Se montează niște site speciale și albina trece prin acea sită, e o sită cu găurele… Deci polenul ce este? Este pâinea lor și ele prin asta se dezvoltă. Dacă le iau prea mult polen, stupul nu mai avansează. Deci polenul este hrana lor și prin hrănire, ele pot să hrănească larvele. […] Polenul este proteina lor”.

Unul dintre riscurile specifice acestui tip de practică este legat de prezența animalelor sălbatice (urși) în proximitatea zonelor în care se află stupine, producând uneori pagube semnificative crescătorilor de albine. Povestea relatată de Viorel Zăbavă din Poarta este ilustrativă în acest sens: „Acuma, după revoluție când au populat munții Harghitei și Covasnei cu urși, au venit urșii în sat și ziua și noaptea, și de frică să nu-mi nenorocească albinele, jumătate le-am adus la Bran. Aducându-le la Bran, aici aveam un gard de lemn, dar…  și noi fiind lângă pădure, că și aici pădurea este populată, cu lupi, cu urși, cu mistreți… și a venit ursul. Și când mă scol din dormitor, mă duc în bucătărie, mă uit pe geam, văd lăzile împrăștiate prin grădină, ramele făcute praf și zic… ce s-o fi întâmplat aici că eu n-am făcut rău la nimeni, cine are ceva cu mine? Și mă duc la vecin și zice: „Stați liniștiți că a venit ursu’ azi noapte și a mâncat pe aici viței, miei, purcei, tot ce a găsit. Și până la urmă s-a delectat cu miere de la dumneavoastră”. Și atuncea, să nu mai am eu pericolul ăsta, i-am dus la soție acolo, dar între timp a început și acolo ursu’. Jumătate i-am adus aici, că zic, nu-i aduc pe toți că nu au ce mânca. Când i-am adus aici, a doua noapte a venit ursu’ aici, numai că între timp mi-am făcut un gard metalic de doi metri. Bine, ursu’ dacă își punea mintea cu el, praf îl făcea, totuși s-a oprit la gard”. (Viorel Zăbavă, Poarta)

Un aspect important al acestei ocupații secundare este percepția apicultorului asupra relației dintre acesta și albinele din stupină. Îngrijirea și întreținerea albinelor se realizează în condiții specifice. Mirosul, dispoziția, prezența fizică a apicultorului sunt factori importanți pentru mediul de creștere și productivitate al albinelor: „La albină, în stupină dacă te duci supărat, nervos, albina te citește. Deci te citește. Dacă ești transpirat, dacă te-ai dus în negru, dacă te-ai dus cu miros de benzină, motorină, deci imediat te simte. Imediat te simte. Eh, mai sunt unele care, ca și omul…, mai jucăușe, dar o înțepătură este benefică”. Albinele „nu pot să lucreze în orice timp și în orice condiții. Când e vânturi și atmosfera mai proastă, nu e indicat să le scoți. Și nici în orice condiții, mă refer să nu fii transpirat, prea parfumat. Și nu știu, percep… să nu îți fie frică, probabil că prin frică, adrenalina aceea iese prin piele… Dacă ești calm, liniștit, și ele sunt”. (Gigi Puțilă, Sohodol)

Percepția asupra albinelor este una puternic umanizată și are o dimensiune afectivă importantă: „Albina înseamnă un copil mic. Trebuie să-i citești gândul. Să te duci înapoi, să le speculezi, să le vezi. Eu zilnic merg acolo și văd cum zboară, cum s-agită. Mă uit la cum lucrează, cum…, le văd agitate, de ce sunt agitate? Deci ăsta-i secretul”. (Teofil Gârbacea, Moieciu de Sus) Resursele esențiale pentru succesul acestei practici, potrivit apicultorilor intervievați în cadrul cercetării, sunt munca și pasiunea: „Pleacă de la pasiune. Dacă îți place ceea ce faci…, nu știu, și albina și oaia te răsplătesc dacă știi să le îndrăgești, dacă știi ce să le faci… sunt multe, deci nu pot să zic că e un secret. Am multe lucrări care trebuiesc făcute în timpul respectiv”. (Gigi Puțilă, Sohodol, Bran)

                                                                   ??

 Beekeeping 

 

The Bran-Moieciu area is recognized for the practice of beekeeping, an important occupation in the general economy of the rural household. The structure and intensity of this practice varied over time, but the preoccupation for this type of production remained constant: “You have to know that people have been busy growing bees here since ancient times. I remember, since I was little, 4-5 years old. Here, where the neighbors are, my father lived, and he had a closed yard and he said the apiary, he had the apiary there. And my mother had bees in the attic. And I still saw some flies coming out the window of the attic and I asked my mother: “Mother, what about those flies?” She says, “Those are not flies, those are bees.” I remember, I am 84 years old and I remember from 4 years that my father also had bees. Almost at every house you found three to four bee families. They were raising bees even more than now. Now there are few, but the number of bees is much higher, and they reach more than 100 families. Previously they grew bees for their own consumption”. (Viorel Zâbavă, Poarta)

In the meantime, beekeeping was practiced in primitive hives, made of tree trunks truncated inside, made of braids or baskets made of wool. To withstand low temperatures and to keep the heat inside, they were packed with clay or wool. In the autumn the hive was “sacrificed”: “My grandmother said: Some time ago, the great-grandparents sacrificed the hive in the autumn. So they took it with all the bees with all the honey, like that, there were no frames and honeycombs, they were chaotic there, even chaotic, because, you see, here’s what geometry they make [pointing to the frame]. And they put them in a squeezer, in a gauze to say so, home made and squeezed it. [From] That wax they made candles and my grandmother went to the church with them”. (Teofil Gârbacea, Moieciu de Sus) The amount of honey produced was relatively small and the main purpose was not food consumption but medical consumption, honey being considered and used as medicine. Another dimension of beekeeping was the processing of wax for making candles.

Few of the beekeepers in the area today know the traditional forms of this agrarian practice. One of these is Teofil Gârbacea from ​​Moieciu de Sus, the representative of the 7th generation of beekeepers in his generation. It has nearly 100 hives that it never moves from the area. Bees are considered to be the “queen of the area” and the honey produced by them is a product with important medical properties rather than a simple aliment: “The bees here are queens, they are not stressed like the ones… you took them to the sun flower, obligatory, you took them to the linden obligatory, you took them to the rapeseeds obligatory… so here they are, how to say, spoiled, so to speak. So they choose what they want. You choose the Moieciu area here… they are the queens of the area. Starting from the spring, some little flowers, some fruit trees, after that the flowers of the forest fruit. You do realise! Raspberries, cranberries, strawberries, all fruits, blackberries, everything… and then the fir tree. The fir tree is very, very difficult to catch. Or it’s too hot and it does not have time to collect, or it’s cold and it’s compromised. So, very rarely. To know that you have pistil… you put two days, three days, only fir honey. As we say, “What, sir, does the tree make fruit, does it make flower?” Anything makes flower. Every flower has flower, has … it multiplies. If you saw the fir tree flower, how it looks, it’s like a small mulberry, like a small cherry, like a little sponge. […] Here there is a flower, the fly flower is called. And close to St. Dumitru, in October, they bring pollen and honey from this flower that grows in the forest”. (Teofil Gârbacea, Moieciu de Sus)

The type of honey specific to this area is fir honey. Acacias honey is also produced, but in much smaller quantities, these trees being few in the area. Bee care and maintenance activities in hives differ from one beekeeper to another. There are some who keep hives in the local mountain area and others who move the bee families in other areas of the country. Emil Puţilă from Sohodol used to move bee hives every summer: “In summer I take them to Timişul de Jos, in that area, I move until I get to Curtea de Argeş and then home, about a month later. And then I go to Dobrogea  in the summer, to the sunflower. Even this year I was in a very isolated area, in southern Dobrogea, on the border with Bulgaria. I was in a Turkish village, next to a Turkish village. It was fine”. The Autumn beekeeping calendar provides a series of activities aimed to prepare the bees for wintering: “I want to tell you this: winter preparation begins in August. I do not have holidays in August, like everyone else. So August is the most important. The bases of wintering are put, so the works that are done in August can no longer be done in other…, you restrain them, you stimulate them, you treat them. […] You must help them, how to say, in August, we must put the sapling that will get over the winter. Winter bees live for 3 months, 4 months. Much more than the summer bees. And there must be as many bees as possible in the hives. This is a secret. And the queen needs help to… […] I prefer to buy queen to…, but from those who naturally fertilize. So, not in the lab. There’s this thing, too, but I do not know how good these queens are. […] I’m almost ready for the winter, and if there’s still warm weather, I’ll have to remove frames that have less honey, uncover them, and to take that honey to the frames that will remain. What happens? The more compact, the more crowded they are, and the more heat they make eachother. And there are no big losses. And the consumption is smaller […] They are gathering as in a clew”. (Emil Puţilă, Sohodol)

The proper feeding during the wintering period and the application of the necessary treatments are the main activities on which good management of the apiary depends: “Bees have two major things you have to take care of. To have food in the winter and not have lice. Bees lice are so small that they can not be seen with the naked eye. They are as big as the sand grain. And there is a certain dose of drops that is given to kill these lice, but if you give them too few is like you did not give them at all, if you give them too much, you kill them”. (Viorel Zâbavă, Poarta)

Regarding the honey extraction process, an important material object is the hive frame where bees build honeycombs and deposit honey. The frames provide the template for the construction of the honeycombs positioned parallel to a fixed distance. After the bees fill the honey frame, they get a certain density, “a certain level of fructose, lactose and sucrose.” At this stage, the bees “seal” the frame with the wax. This cap has the function of preserving honey. The hive is provided with some reserves called caturi. They bees are removed from them and taken in the household where, with the help of a special plant, the honeycombs are uncovered. Using the honey extractor (centrifugal honey extractor), the honey from the honeycombs is extracted at 37 Celsius degrees, then squeezed and put in jars.

The wax cap is a product with important medical properties, being considered the “treasure of the hive, the food of the ancient gods, the youth wax” (description on the labels on the honey jars marketed by Teofil Gârbacea). A honey of good quality is honey that crystallizes and becomes sweet, explains Teofil Gârbacea. Today, honey produced by local beekeepers is mainly used as aliment. A by-product of bee exploitation is pollen. It is produced during the spring, but in small quantities, as Emil Puţilă explains: “Some special sites are mounted and the bee passes through that sieve, it’s a sieve with little holes… So what pollen is? It is their bread, and this keeps them growing. If I take too much pollen, the hive does not advance. So pollen is their food, and by feeding they can feed the larvae. […] Pollen is their protein”.

One of the risks specific to this type of practice is related to the presence of wild animals (bears) in the proximity of the areas where apiaries are located, sometimes causing significant damage to beekeepers. The story told by Viorel Zâbavă from Peștera is illustrative: “Now, after the revolution when they inhabited the mountains of Harghita and Covasna with bears, the bears came to the village during the day and night, and being afraid of destroing my bees, I brought half of them to Bran. Bringing them to Bran, here we had a wooden fence, but … and we were near the woods, and here the forest is populated with wolves, bears, wild boars … and the bear came. And when I get out of the bedroom, I go to the kitchen, look on the window, see the crates scattered through the garden, the frames destroied, and I say … What happened here? I did not hurt anyone, who has something with me? And I go to my neighbor and he says, “Stay calm, the bear came last night and ate the calves, the lambs, the piglets, all that he found. And finally he enjoyed honey from you”. And then, so I get rid of this danger, I took them to my wife there, but in the meantime the bear came there too”. I brought half of them here, I say, I do not bring all of them because they have nothing to eat. When I brought them here, the second night the bear came here, but in the meantime I made a two-meter metallic fence. Well, the bear if he put his mind on it, he would have broken it, but he stopped at the fence”. (Viorel Zăbavă, Poarta)

An important aspect of this secondary occupation is the beekeeper’s perception of the relationship between him or her and the bees in the apiary. The care and maintenance of bees are carried out under specific conditions. The smell, the mood, the physical presence of the beekeeper are important factors for bees’ growth and productivity environment: “To the bee, in the apiary if you go upset, nervous, the bee reads you. So she reads you. If you are sweaty, if you went wearing black, if you smell of gasoline, of fuel, she immediately feels you. She immediately feels you. Eh, there are some who, like man …, are more playful, but a sting is beneficial. Bees “can not work at any time and under any circumstances. When there are winds and the atmosphere is worse, it’s not good to take them out. And not under any circumstances, I mean, not to be sweaty, too scented. And I do not know, they perceive… not to be afraid, probably through fear, that adrenaline comes out through the skin… If you are calm, quiet, they are too”. (Emil Puţilă, Sohodol)

Perception of bees is highly humanized and has an important affective dimension: “Bee means a small child. You have to read his mind. You go back, speculate them, see them. I go there every day and see how they fly, how they shake. I look at how they work, how … I see them agitated, why are they nervous? So that’s the secret”. (Teofil Gârbacea, Moieciu de Sus) The essential resources for the success of this practice, according to beekeepers interviewed within the research, are work and passion: “It starts from passion. If you like what you do… I do not know, bees and sheep reward you if you know how to love them, if you know what to do to them… there are many, so I can not say it’s a secret. I have many works to be done at that time”. (Emil Puţilă, Sohodol, Bran)